Cântul popular mai răsună prin aşezările din Banat. Un tânăr îşi va lansa primul album: „Am copilărit în tine, satule”

Dorian Rain, din comuna Jamu Mare, a crescut într-o familie mare, având bucuria de a-şi cunoaşte şi străbunicii. Tânărul de 23 de ani spune că i-a avut alături pe cei doi până când a împlinit 22 de ani şi a crescut într-o casă în care se aflau patru generaţii, aşa cum era odinioară în Banat.

De la ei a învăţat să fie credincios şi să meargă la biserică. Dorian a cântat în corul lăcaşului de cult încă din 2011, iar într-o bună zi, când se aflau şi părinţii săi la biserică, tatăl său, de profesie saxofonist, a fost atât de impresionat de voce fiului său, încât i-a recomandat să încerce o carieră cu ajutorul acesteia.

A învăţat la Şcoala Populară de Arte din Timişoara, timp de trei ani, la clasa profesoarei Carmen Popovici Dumbravă, iar la vârsta de 18 ani a început să cânte în public.

„Ţin minte că am cântat în public la un botez şi aveam emoţii aşa de mari…”, spune tânărul. De atunci, timişeanul din Jamu Mare este mereu prezent la fel şi fel de evenimente, participând şi la spectacole şi concursuri:

„Recent am cântat la un bal popular, în localitatea Lăpuşnicel. E unul dintre puţinele sate din Banat unde la acest eveniment toată lumea vine costumată în strai popular, păstrându-se tradiţia strămoşească”.

De mai bine de doi ani cântă în formaţia Mariei Zota. Repertoriul tânărului solist vocal cuprinde melodii populare din Banat, unele compuse de el.

Dorian Rain afirmă că îi place ceea ce face şi niciodată, oricât de mult ar munci, nu se simte obosit. În paralel, lucrează la primul său album, care va fi scos pe piaţă probabil în această primăvară şi care se va intitula „Am copilărit în tine, satule”.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 Răspunsuri “Cântul popular mai răsună prin aşezările din Banat. Un tânăr îşi va lansa primul album: „Am copilărit în tine, satule”

Lasă un răspuns