Câine surprins de camere în timp ce își ”imploră” stăpânul să nu-l abandoneze. VIDEO

Polițiștii din Stoke-on-Trent, Marea Britanie, au lansat o anchetă, după ce pe camerele de supraveghere de pe o stradă a fost surprins un bărbat care abandonează un câine pe marginea drumului și fuge.

Momentul a fost surprins în seara de 17 decembrie și surprinde o mașină care staționează pe colțul unei străzi, apoi iese din mașină cu tot cu câinele prins în lesă și pătuțul acestuia.

Bărbatul îi dă drumul din lesă, iar câinele începe să inspecteze locul, moment în care suspectul fuge spre mașină.

Animalul de companie se rotește în jurul mașinii, implorându-l parcă să nu-l lase acolo.

Din fericire, câteva ore mai târziu un alt șofer l-a găsit pe marginea străzii și l-a dus la un adăpost pentru câini, scrie Daily Mail, conform stirileprotv.ro.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns