Buget record pentru sănătate în judeţul Timiş

calin dobra 4

Anul în curs va fi unul în care sănătatea nu doar că se va menţine ca o prioritate a judeţului Timiş, dar va avea şi un buget impresionant. Ca o comparaţie, dacă anul trecut suma alocată pentru investiţii în acest sector a fost de 12 milioane de lei, anul acesta, valoarea aproape că s-a dublat, ajungând la 22,6 milioane lei.

În această sumă este cuprinsă şi finanţarea pentru institutul Oncogen, unde Consiliul Judeţean Timiş este partener cu Spitalul Judeţean Timiş şi oferă sprijin financiar în activitatea de cercetare şi diagnosticare a bolilor maligne.

Din punct de vedere al strategiei adoptate în conceperea listei de investiţii şi de dezvoltare, atât în cadrul aparatului propriu de speicalitate, dar şi în rândul instituţiilor subordonate, se va miza pe alocarea unor sume suplimentare pentru investiţii în obiective majore, în dauna cheltuirii banului public pe lucrări minore, majoritatea constând în reparaţii şi întreţineri la diverse bunuri sau servicii.

Călin Dobra (foto), preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, a declarat că elaborarea secţiunii de dezvoltare s-a bazat cu precădere pe accesarea de fonduri eruopene şi pe susţinerea contractelor prin fonduri guvernamentale şi doar în al treilea rând prin alocări din fonduri proprii pentru obiective de investiţii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Buget record pentru sănătate în judeţul Timiş

Dă-i un răspuns lui ghiocel trandafir poanta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *