Brian Harvey, fostul vocalist de la East 17, reţinut după ce a ameninţat că se sinucide

Brian Harvey, 44 de ani, avea sute de milioane de fani în anii ’90, când făcea senzaţie alături de colegii săi de la trupa East 17.

Însă de când celebra trupă a intrat într-un con de umbră, viaţa lui Harvey s-a dus pe tobogan. Terry Coldwell şi Robbie Craig au încercat să revitalizeze East 17, dar Harvey nu s-a înţeles cu cei doi.

Artistul a falimentat şi a devenit asistat social. Iar problemele economice l-au băgat în depresie. Punctul culminant s-a petrecut zilele trecute, în Walthamstow, estul Londrei, când Harvey a postat pe net mai multe clipuri în care ameninţa că se va răni şi, în cele din urmă, se va sinucide.

Conform jurnaliştilor de la The Sun, apropiaţii artistului l-au reclamat pe Harvey la poliţie, iar oamenii legii au bătut prompt la uşa fostului cântăreţ. După ore întregi de negocieri, unul dintre ofiţeri l-a provocat pe Harvey la o „discuţie ca între bărbaţi”.

Brian Harvey, supus unui control psihiatric

Mişcarea a avut succes, iar artistul s-a lăsat pe mâinile oamenilor legii. Brian Harvey a fost condus la o instituţie specializată, pentru un control psihiatric, iar apoi a fost reţinut, urmând să fie supravegheat în permanenţă.

În urma acestui incident, Daniella Westbrook, fosta iubită a lui Harvey, a făcut şi ea un atac de panică. Femeia, abia ieşită de la dezalcoolizare, a solicitat insistent informaţii despre starea bărbatului.

În 2018, Brian Harvey a mai trecut printr-un episod asemănător după ce a postat pe net filmuleţe în care susţinea că nu îşi doreşte să mai intre în contact cu nimeni şi nu a mai ieşit de cinci ani din propria casă, conform observator.tv.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns