„Bătrânele doamne”, în paradă pe străzile Timişoarei

Retroparada toamnei a strâns pe platoul din piaţa Operei peste 70 de autovehicule de colecţie, spre încântarea bănăţenilor. „Este cea mai numeroasă participare de până acum. De la an la an ni se alătură tot mai mulţi colecţionari”, a spus Vlad Capotescu, organizatorul evenimentului.

Una dintre cele mai deosebite maşini de colecţie a fost restaurată în decurs de trei ani de timişoreanul Liviu Ungur.

Laurenţiu este încântat de noua înfăţişare a autoturismului

Acesta l-a invitat la eveniment pe fostul proprietar al autoturismului Dacia. „Nu-mi vine să cred cum arată. Nu era într-o stare foarte proastă când o aveam acasă, încă acum este deosebită”, spune Laurenţiu Oprea Tudur, din Sebiş, care a ajuns în Timişoara special pentru a vedea maşina.

„A cumpărat-o tatăl meu, apoi am vândut-o, iar Liviu m-a sunat să vin la paradă să o văd. Sunt impresionat”, a spus Laurenţiu.

Autoturismul Dacia a fost fabricat în 1984 şi este unicat în România. Maşina are numărul 284 din 300 de bucăţi ieşite pe uşa fabricii.

Culoarea este, de asemenea, una deosebită, fiind cea folosită la maşinile de… miliţie.

Un alt autoturism aparte pe care bănăţenii l-au admirat este DKW F6, fabricat în 1936.

Cristian a cumpărat-o în urmă cu doi ani, din Germania, la preţul de 4.000 de euro. Spune că nu a investit o sumă exorbitantă pentru restaurare deoarece vehiculul se afla în stare bună şi, în proporţie de 90 la sută, avea componentele originale.

Maşina are şasiu metalic şi cabina de lemn. Timişorenii au putut urmări autoturismele – 16 aduse la eveniment de colecţionari din Serbia, iar una din Ungaria – şi pe străzile urbei, într-o paradă a „bătrânelor doamne”.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare