Bătaie între doi poliţişti timişeni, în faţa birtului din comună

bataie 2

Doi poliţişti din Timiş s-au bătut în faţa unui birt din comună. Este vorba despre şeful de post din localitate şi un poliţist de frontieră.

Între cei doi a izbucnit o ceartă în incinta barului, însă spiritele s-au încins, iar ei au ieşit afară, unde s-au luat la bătaie, în văzul altor persoane, care le ţineau isonul.

Cei doi se aflau în timpul liber. În cazul ambelor instituţii de poliţie au fost declanşate anchete interne pentru a se stabili cum s-a ajuns în această situaţie şi pentru a se lua măsurile ce se impun.

„Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara s-a sesizat cu privire la aspectele semnalate în mass-media, referitor la comportamentul neadecvat al unui poliţist de frontieră, aflat în timpul liber, fapt pentru care a demarat o anchetă internă în acest sens. La finalizare, faţă de acesta vor fi luate măsurile legale ce se impun, în conformitate cu prevederile statutului poliţistului şi al codului de etică şi deontologie al poliţistului”, a declarat Roxana Costache, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.

„Conducerea inspectoratului a dispus poliţiştilor din cadrul Biroului control intern efectuarea de verificări pentru a se stabili situaţia de fapt, iar în funcţie de rezultatul verificărilor vor fi dispuse măsurile legale ce se impun”, a declarat Ancuţa Morariu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Bătaie între doi poliţişti timişeni, în faţa birtului din comună

  1. Militianul si Granicerul s-au batut la birtul din Teremia Mare.
    Acesta e Secretul pe care R.Banateana nu l-a dezvaluit.

  2. astai nivelul dar nu numai la teremia .doar se stie cum ajungi la politie la frontiera la politia locala. oare cum au luat unii dintre ei proba fizica sa nu mai vorbim de cea intelectuala.

Dă-i un răspuns lui Canadianul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *