Banii dumbrăvițenilor sunt folosiți pentru decontarea abuzurilor primăriei

primaria dumbravita 4

În absența unei reacții vizibile a autorităților, abuzurile și ilegalitățile practicate de administrația comunei Dumbrăvița s-au cronicizat. În localitatea de la marginea Timișoarei, totul e posibil. Inclusiv ca primarul Victor Malac și acoliții săi să ignore, ani la rând, o sentință definitivă a instanței de judecată. Și, probabil, autismul instituțional devenit marcă înregistrată în Dumbrăvița n-ar fi fost perturbat de nimeni și de nimic, dacă localnicul nedreptățit nu ar fi perseverat în demersurile sale.

Doi ani de tergiversări

Cu o hotărâre definitivă a instanței de judecată în buzunar încă din 29 mai 2013, Ladislau Vass ar fi trebuit pus în posesie, în perioada următoare, cu suprafața de 1,86 hectare, de către Comisia Locală de Fond Funciar Dumbrăvița.

Șeful respectivei comisii, primarul Malac, a găsit, însă, mai nimerit să-și arate mușchii, decât să pună în aplicare dispozițiile hotărârii invocate mai sus. Mai bine de doi ani, Malac și comisia cu pricina au tergiversat, pe te miri ce motive, punerea în posesie a lui Ladislau Vass, edilul ascunzându-se, la propriu, și de… executorul judecătoresc, atunci când, la cererea creditorului, acesta s-a prezentat la sediul primăriei.

Cine râde la urmă râde mai bine

Mai mult, Primăria Dumbrăvița, recte Victor Malac, a continuat netulburată strategia trasului de timp – una care se va dovedi în final absolut păgubitoare pentru bugetul comunei -, contestând în instanță executarea silită pornită împotriva sa. Evident, primăria a pierdut și pe fond, și în apel.

La rândul său, exasperat de atitudinea și abuzurile funcționarilor plătiți să facă administrație publică, nu să șicaneze contribuabilii, Ladislau Vass s-a adresat, din nou, instanței de judecată pentru ca aceasta să oblige Primăria Dumbrăvița la plata unei penalități pentru fiecare zi de întârziere a punerii în posesie cu suprafața de 1,86 hectare. Lucru care s-a și întâmplat, Primăria Dumbrăvița fiind obligată, în data de 8 mai 2015, de către Judecătoria Timișoara, la plata unei sume de 100 de lei pe zi de întârziere, calculată de la data pronunțării și până la punerea efectivă în posesie.

Demonstrând, o dată în plus, că îi este absolut străină administrarea onestă a bugetului comunei, primarul Malac n-a catadicsit nici sub spectrul amenințării cu penalități financiare să pună în aplicare hotărârea instanței. Ca atare, Primăria Dumbrăvița a ajuns din nou în instanță, acolo unde pare să se fi obișnuit cu postura de pârâtă, iar în ziua de 27 octombrie 2016 a aflat și cât o costă întreaga distracție: 47.700 de lei, adică suma de 100 de lei înmulțită cu cele 477 de zile de întârziere a punerii în posesie a reclamantului, începând cu data de 8 iulie 2015! Plus 500 de lei cheltuieli de judecată…

Primăria Dumbrăvița, executată silit

De data asta, lucrurile sunt clare: cu sentința instanței în mână, creditorul Ladislau Vass a înaintat deja o cerere de executare silită către un executor judecătoresc, solicitându-i “ca executarea silită să se realizeze asupra bunurilor mobile sau imobile ale debitoarei, ori prin poprire pe conturile bancare pe care debitoarea le deține la unitățile bancare de pe raza județului Timiș”, precum și actualizarea sumei mai sus menționate și recuperarea tuturor cheltuielilor pe care creditorul le va face în faza de executare silită.

Între timp, Comisia Locală de Fond Funciar a reușit performanța ca, după patru ani de amânări și șicanări, să îl pună pe Ladislau Vass în posesie cu un hectar, rămânând restantă – cum altfel? – cu încă vreo 800 de metri pătrați.

Gâdilat la coarda sensibilă

Culmea tupeului, Victor Malac l-a trimis pe viceprimarul Miklos Arpad acasă la Ladislau Vass, pentru a-l convinge pe acesta – pesemne ca de la etnic maghiar la etnic maghiar – să… renunțe la cei 47.700 de lei! Evident, domnul Vass l-a trimis la plimbare pe fostul încărcător-descărcător de la Coca-Cola, metodele persuasive ale acestuia neavând deloc efectul scontat…

O posibilă explicație

Credeți că are cineva ceva de comentat că din bugetul comunei Dumbrăvița dispar, dintr-un foc, mai bine de zece mii de euro, doar pentru că primarul a ținut morțiș să șicaneze un om? Nu, evident că autoritățile se fac că nu văd nimic, iar administrația locală este liberă să-și facă de cap.

Pe de altă parte, e posibil să avem o explicație pentru încăpățânarea stupidă și costisitoare a primarului Victor Malac: o răzbunare împotriva… avocatului lui Ladislau Vass, fostul consilier local Adrian Sperneac! Dumbrăvițean get-beget, Adrian Sperneac a intrat în Consiliul Local Dumbrăvița în urma alegerilor din 2012, când a candidat din partea USL, fiind coleg de partid, în PSD Timiș, chiar cu Victor Malac.

dumbravita 9

Fostul consilier local Adrian Sperneac nu s-a sfiit să facă publice abuzurile administrației conduse de primarul Victor Malac

Aventura lui Adrian Sperneac în politică și în administrația locală a durat foarte puțin: în luna septembrie 2015, avocatul timișean a demisionat din funcția de consilier local, ieșind totodată și din PSD, nu înainte de a face un veritabil rechizitoriu la adresa primarului Victor Malac și a camarilei sale!

Un prim semnal de alarmă

Înainte de acest gest radical, Adrian Sperneac trăsese un semnal de alarmă, cu un an înainte, în septembrie 2014, când demisionase din funcția de președinte al Comisiei nr. 1 din cadrul Consiliului Local Dumbrăvița, cea de economie, buget, finanțe, impozite și taxe, juridică, de dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu.

La vremea respectivă, Adrian Sperneac detalia, în scris, aspectele cu care s-a confruntat ca președinte al comisiei nr. 1:

„În repetate rânduri, am sesizat atât în cadrul comisiei, cât și primarului comunei faptul că, în opinia mea, la nivelul biroului de urbanism se înregistrează carențe majore, cum ar fi faptul că documentațiile înaintate de către șeful acestui departament comisiei sunt, de cele mai multe ori, incomplete, lipsind semnătura sau semnăturile de pe actele supuse atenției, precum și motivarea rapoartelor în fapt și în drept sau lipsind și numărul de înregistrare în registrul de intrări al comunei Dumbrăvița.

Acestea fiind doar unele aspecte dintr-o multitudine de nereguli. Însă toate demersurile mele au rămas până în prezent fără nici o rezolvare din partea organelor competente. Am solicitat verificarea amănunțită a documentațiilor și modului de emitere a autorizațiilor de construire, deoarece este de notorietate că, în ultimii ani, pe domeniul administrativ al comunei au fost edificate o sumedenie de imobile ce nu respectă, în opinia mea, cerințele minime obligatorii impuse de legislația în vigoare, cât și de regulamentul general de urbanism al comunei.

Astfel, am constatat și sesizat existența și expansiunea unor clădiri gen bloc, cu 10, 20, 30 de apartamente sau a unor construcții ce au un grad de ocupare foarte mare a terenului, peste limita maximă admisă, aspecte ce aduc atât un deserviciu și un prejudiciu iremediabil locuitorilor comunei noastre, afectând în mod direct proprietarii vecini cu aceste construcții, cât și un disconfort urbanistic și peisagistic.

Pe lângă toate aceste aspecte, am constatat și o lipsă de interes a unor persoane din cadrul aparatului executiv al primarului comunei în comunicarea și conlucrarea cu mine, pentru rezolvarea cu precădere a problemelor ce cad în competența subsemnatului și implicit a comisiei din care fac parte.

Un alt aspect ce face imposibilă exercitarea funcției de președinte este acela că documentația necesară pentru ordinea de zi a comisiei nu îmi este pusă la dispoziție într-un termen util și rezonabil, pentru a putea fi analizată în prealabil, aspect ce duce la prelungirea nejustificată a duratei ședințelor de comisie și la riscul unor erori în luarea deciziilor”.

„Nonvalori și interese meschine de grup”

Evident, cele rostite și scrise de Adrian Sperneac au trecut ca fulgerul pe lângă urechile și ochii celor vizați, astfel că, după exact un an, avocatul timișean a ieșit cu totul din politică, în 24 septembrie 2015 dându-și demisia din funcția de consilier local și ieșind și din organizația PSD Dumbrăvița.

Și de această dată, în textul demisiei, pe care l-a citit în ședința de consiliu local, Adrian Sperneac a pus punctul pe „i”, nesfiindu-se să demaște neregulile care se petrec în mod obișnuit în Primăria Dumbrăvița:

„Am acceptat, fiind de profesie avocat, să counduc pentru doi ani comisia nr. 1 din cadrul Consiliului Local al Comunei Dumbrăvița, însă, pe parcursul funcționării acestei comisii, am ajuns la concluzia că, dacă dorești corectitudine, ordine, legalitate și seriozitate în acțiunile pe care le întreprinzi în funcția publică, ești blamat, ignorat chiar de către așa-zisa echipă cu care ai pornit la drum.

Pe parcursul mandatului de consilier local, am sesizat în mod frecvent unele nereguli la nivelul unor servicii, departamente sau birouri aflate sub oblăduirea primarului comunei Dumbrăvița, demersuri ce au rămas și astăzi fără vreo finalizare concretă.

La începutul mandatului, președintele organizației PSD Dumbrăvița, actualul primar, a prezentat un program electoral și a dat garanții că, în mandatul său, față de cel al antecesorului său, acesta va fi guvernat de transparență, legalitate și decizii benefice locuitorilor comunei. Și de această dată am fost naiv și am crezut că acesta, împreună cu așa-zisa echipă a PSD Dumbrăvița, va dori să facă treabă în comună.

Realitatea, însă, a demonstrat că lucrurile au stat și stau altfel decât am crezut eu, deoarece, după preluarea scaunului de primar al comunei Dumbrăvița, acesta a ignorat orice încercare a mea de a-mi oferi sfaturile și experiența de peste zece ani în avocatură, înconjurându-se de diverse persoane interesate la a se conecta la banii publici, așa-zișii consultanți, cărora le-a acordat întotdeauna credit, ignorând astfel sfaturile legale pe care eu le-am oferit în mod gratuit (…)

Gestul meu este și un mijloc de protest cu privire și la modul în care este condusă în prezent comuna Dumbrăvița, cât și la modul cum sunt gestionați banii publici, deoarece nu există nici o viziune ori direcție clară cu privire la modul de dezvoltare urbană a localității sau o prioritizare a problemelor cu care comuna se confruntă zi de zi.

Spre exemplu, canalizarea și presiunea apei potabile, drumurile neasfaltate, câinii vagabonzi care fac victime în rândurile consătenilor, ori eradicarea ambroziei sunt doar câteva probleme pe care eu le consider prioritare pentru locuitorii comunei, însă nu sunt băgate în seamă de actuala administrație locală, fiind trecute în plan secund, deoarece se apreciază că construirea de săli polivalente sau cămine culturale este o problemă prioritară față de cele arătate mai sus de mine (…)

Modelul meu de persoană intră în contradicție flagrantă cu valorile sau mai bine zis nonvalorile și interesele meschine de grup ce se cultivă în prezent la nivelul administrației publice locale, motiv pentru care am decis să-mi prezint actuala demisie”.

Liniște și pace

Derapajele și ilegalitățile semnalate de Adrian Sperneac au ajuns și la cunoștința Instituției Prefectului Timiș, precum și la conducerea PSD Timiș. Urmarea? Nici o carie… Prefectura nu s-a obosit să întreprindă vreun control la Primăria Dumbrăvița, în timp ce partidul l-a propulsat pe Victor Malac spre al doilea mandat de primar. În rest, la aproape doi ani de la demisia lui Adrian Sperneac, „nonvalorile și interesele meschine de grup” au rămas la locul lor. A, era să uităm: pe lista priorităților Dumbrăviței a apărut și un SPA…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “Banii dumbrăvițenilor sunt folosiți pentru decontarea abuzurilor primăriei

  1. MALAC politician marca PSD cinstit si corect pina in maduva rahatului munceste zi si noapte pentru bunastarea personala comuna sa mai astepte si la viitoarele alegeri sa nu mai voteze vitelul de bivol care parca se numeste MALAC

  2. Adrian, tata, du-te tu si taie maracinile si ambrozia de pe parcelele noastre ca pe mine nu ma intereseaza. Sau nu mai vorbi de ele pe la ziar, ca ne rade lumea.

    Tata

  3. Senzațional, cu această ocazie am aflat că mai am un tată. Cel biologic pe care îl cunosc de la naștere şi dumneavoastră. Poate doriți să facem şi un test de paternitate? Dacă aveați bunul simț să vă dați identitatea adevărată, poate vă dădeam un răspuns. Totuși, pe tatăl meu îl cheamă Lucian-Corneliu. Cu respect, fiul Adrian Sperneac.

  4. Credeti că în celelalte comune din jurul municipiului , așa zis dezvoltate imobiliar și oare de ce , este altfel ? Nonvalori și interese de grup promovate de cei interesați și necontrolabili din diverse motive foarte bine cunoscute și nu obscure . O rețetă de succes pe bani buni pentru haită .

Dă-i un răspuns lui cia Mielu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *