Aveţi Volkswagen fabricat din 2009 încoace sau Audi A3 cu motor diesel? E bine să ştiţi…

Administraţia Barack Obama cere grupului auto Volkswagen să retragă aproximativ 500.000 de vehicule din Statele Unite, pe fondul acuzaţiilor privind nerespectarea standardelor de poluare, afirmă surse citate de ziarul The New York Times.

Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) acuză grupul auto Volkswagen că a instalat sisteme electronice speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele în materie de emisii.

Acuzaţiile vizează 482.000 de autoturisme diesel fabricate începând din anul 2009, scrie mediafax.ro.

Constructorul auto german ar fi instalat un software la motoare diesel ale unor modele Volkswagen şi Audi. Dispozitivul este programat să activeze un sistem de filtrare completă a particulelor doar în timpul testelor oficiale pentru emisii. După teste, adică în situaţiile generale de funcţionare a motorului, dispozitivul dezactivează sistemul de filtrare a particulelor, susţine Agenţia americană pentru Protecţia Mediului.

Potrivit autorităţilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon: modelul de Volkswagen Jetta din perioada 2009-2014, modelele Beetle şi Golf, precum şi modelul Volkswagen Passat din 2014-2015 şi modelul Audi A3.

Motoarele emit oxid de nitrogen, un gaz care poate agrava boli precum astmul, susţin autorităţile americane.

Grupul Volkswagen a recunoscut instalarea dispozitivului electronic care induce în eroare sistemele de măsurare a noxelor, precizează EPA.

„Intenţionăm să tragem la răspundere grupul auto Volkswagen”, a declarat Cynthia Giles, un oficial din cadrul Agenţiei americane pentru Protecţia Mediului.

 

 


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns