Aveţi probleme cu somnul? Ce sfaturi ne dau medicii ca să ne odihnim mai bine

Dormim o treime din viaţă, aşa că trebuie s-o facem cum trebuie. Regulile unui somn odihnitor sunt simple: trebuie să adormim înainte de miezul nopţii, să nu mâncăm cu două ore înainte de a ne băga în pat, să avem un somn de 6-8 ore şi să îndepărtăm sursele de electricitate, lumină, zgomot.

Dar care este calitatea ideală a aerului din dormitor pentru a dormi bine, mai ales în sezonul rece? Se pare că o cameră răcoroasă favorizează mai degrabă un somn bun decît una supraîncălzită.
Specialiştii au mai multe sfaturi:

1. Pe timp de iarnă, temperatura optimă din camera de zi trebuie să se afle undeva între 20 şi 22 de grade Celsius, cea din dormitor trebuie să fie de 18-19 grade, iar în baie, de 23 grade. Spre comparație, vara se recomandă, în camere, maximum 24 de grade Celsius, ziua şi noaptea.

2. Aerisirea dormitorului cu 15 minute înainte de culcare este esenţială, chiar şi în cele mai geroase nopţi. Aerul rece îl va înlocui pe cel cald şi plin de vapori dinăuntru, combătînd apariţia durerilor de cap şi a mucegaiului pe pereţi. În plus, aerul proaspăt, oxigenat, se încălzeşte mai repede decît cel stătut. Pentru evitarea pierderilor inutile de căldură, se recomandă ca locuinţele să fie aerisite puţin şi des.

3. Somnul este mult mai odihnitor într-o cameră mai răcoroasă (dar nu sub 12 grade Celsius), decât într-una foarte călduroasă. Când e prea cald, somnul e agitat şi poate fi întrerupt de treziri bruşte. Aerul prea cald îngreunează respiraţia și favorizează apariţia insomniilor

4. La temperaturi optime, visăm frumos. În camere prea reci şi în cele prea calde apar coşmarurile.

5. E de preferat o temperatură mai joasă, dar să fim bine acoperiţi, decât să ne dezvelim într-o atmosferă supraîncălzită. Nu e indicat să dormim fără a fi acoperiţi. Vara, pe caniculă, un cearşaf este suficient. Iarna, ideale sînt păturile, pilotele şi plăpumile, care trebuie obligatoriu învelite în cearşaf. Cît de groase? Atâta cât are nevoie fiecare pentru a se simţi confortabil.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare