În urmă cu doi ani, un bărbat din vestul ţării a intentat proces unei firme, susținând că a fost angajatul acesteia, însă niciodată nu i s-a înmânat vreun contract individual de muncă pe care să îl semneze. Potrivit spuselor bărbatului, de loc din Arad, după un timp, acesta ar fi fost anunțat telefonic de un reprezentant al firmei respective că este concediat.
Socotindu-se nedreptățit, bărbatul a acționat în instanță angajatorul, solicitând completului de judecată să dispună anularea concedierii lui, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca salaria, repunerea lui în situaţia anterioară concedierii şi plata orelor suplimentare – 600 de ore, precum şi a sporului de 15 la sută din salariul de bază pentru munca prestată în timpul nopţii.
Instanța de fond i-a respins cererea, arătând că pârâta nu a avut încheiat contract individual de muncă cu reclamantul, deci nu poate sta în judecată în raportul juridic dedus cauzei. Lipsa unui contract de muncă a fost temeiul care a stat la baza respingerii cererii bărbatului, întrucât acesta nu a putut face dovada că a fost angajat al firmei respective. În plus, în cadrul procesului, pârâta a susţinut că reclamantul nu a fost salariatul ei şi că acesta a prestat doar munci ocazionale pentru directorul societăţii.
Apel în… gol
În termen legal, împotriva sentinţei civile menţionate mai sus, reclamantul a declarat apel, arătând că prima instanţă nu a manifestat un rol activ în punerea în discuţie a capetelor de cerere formulate, îngrădindu-i dreptul de a pune concluzii scrise şi de a combate afirmaţiile angajatorului.
Totodată, acesta a susținut că a solicitat primei instanţe să oblige angajatorul să depună la dosar adeverinţa din care rezultă perioada lucrată, fişa de pontaj, fişa de plată, contract de muncă, iar instanţa nu a pus în vedere angajatorului să depună aceste înscrisuri. În apărarea sa, pârâta a infirmat acuzațiile reclamantului, susținând în continuare că acesta nu a fost niciodată angajatul său.
Curtea de Apel a respins acțiunea reclamantului, statuând că: ”Sarcina de a dovedi existenţa raporturilor de muncă revine reclamantului, care avea obligaţia de a depune o copie a contractului de muncă. Odată dovedit raportul de muncă, sarcina de a proba îndeplinirea obligaţiilor contractuale revine angajatorului potrivit art. 272 din Codul muncii. Chiar prin acţiune, reclamantul recunoaşte că nu i s-a încheiat contract de muncă”.
Hmm…, se pare că omul a fost fraier rău de tot şi îşi merită soarta.
Este ceva tipic ptr Romania , desi omul avea cert dreptate , altfel nu cred ca ar fi apelat la instanta , din cauza diverselor chichite ale legii , pe care daca nu era de meserie jurist nu avea de unde sa le cunoasca , poate nici nu avea posibilitatea sa plateasca un avocat cu experienta , moare cu dreptatea in brate , nu este un caz unic , este unul din multele de acest gen , se poate spune ca majoritatea sint asa , poate nu a stiut ca are dreptul la ajutor public judiciar , poate ca trebuia sa i se spuna in cadrul procesului , si cel mai mult , pentru ca nu se doreste aflarea adevarului , mai ales in justitie , aceasta este situatia , inseamna ca daca o companie angajeaza un om fara contract de munca , se pare ca o lunga perioada de timp , dat fiind cele 600 de ore suplimentare , nici ITM ul si nici o alta institutie a statului nu are nici o problema .