Atac cu bombă în Bangkok. Cel puţin 12 morţi şi zeci de răniţi

O bombă a explodat luni în centrul capitalei thailandeze Bagkok, la ora locală 19:00. Primele date arată că cel puţin 12 persoane au murit, iar alte câteva zeci au fost rănite.

O puternică explozie s-a produs luni, 17 august, în centrul oraşului Bangkok, în apropierea unui altar budist din cartierul Chidlom.

Cel puţin 12 persoane au decedat, iar alte câteva zeci au fost rănite, relatează BBC.

Primele informaţii oferite de poliţişti arată că explozia a fost provocată de un atac cu bombă, la ora 19:00, ora locală.

„Pot confirma că a fost vorba de o bombă. Nu ştim încă despre ce fel de bombă a fost vorba, dar am început o anchetă”, a precizat Locotenentul Prawut Thavornsiri pentru AFP.

Poliţia şi paramedicii sosiţi la faţa locului încearcă să acorde primul ajutor răniţilor.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns