Angajații RATT s-au ales doar cu promisiuni din partea lui Robu. Video!

Vizita reprezentanților Sindicatului Independent „Armonia” din RATT la primarul Nicolae Robu nu s-a soldat cu nici un rezultat concret, edilul-șef neputând avansa nici un termen la care vor fi plătite salariile vatmanilor și șoferilor regiei de transport.

Primarul le-a răspuns sindicaliștilor în scris chiar pe foaia cu revendicări pe care aceștia i-au prezentat-o, al cărei conținut l-am publicat în ediția de luni a „Renașterii bănățene”.

Dacă petiția angajaților nemulțumiți cuprindea trei revendicări – plata la zi a salariilor, demiterea managerului RATT, Ioan Goia și renegocierea contractului colectiv de muncă -, tot trei puncte are și „răspunsul” primarului Nicolae Robu:

1. Regretăm ajungerea în situația de a nu vi se plăti la timp salariile. 2. Depunem toate eforturile pentru efectuarea în cel mai scurt timp a plăților la zi. 3. Rugăm angajații RATT să nu-i pedepsească pe timișoreni prin acțiunile pe care le vor întreprinde. Și așa, calitatea serviciilor oferite de RATT lasă f.f. mult de dorit„.

Rămâne de văzut cum vor recepta angajații RATT nesoluționarea revendicărilor lor și cât timp vor mai accepta să-și primească salariile cu țârâita…


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Angajații RATT s-au ales doar cu promisiuni din partea lui Robu. Video!

  1. De ce nu mai apare si in ziarul online reportajul cu ,Un fermier din Parta acuza primarul .Ca tot de Ciprian Brindescu e semnat ???

Lasă un răspuns