Alegeri cu cântec la Uniunea Bulgară din Banat. Actualul secretar general și președinte interimar este unicul candidat, în urma unor manevre catalogate de opozanții săi ca fiind contrare statutului

uniunea bulgara

Dispariția, în toamna trecută, a liderului bulgarilor din Banat, deputatul Niculae Mircovici, a provocat un vid de putere la nivelul conducerii Uniunii Bulgare din Banat – România (UBB-R). Mai întâi, s-a pus problema viitorului reprezentant al uniunii în Parlamentul României, chestiune rezolvată rapid.

Astfel, fosta contabilă a UBB-R, Mihaela Csokany, proaspăt aleasă în Consiliul Local Timișoara, în urma alegerilor locale din iunie 2016, a renunțat prompt la mandatul de consilier local, fiind desemnată cap de listă pentru alegerile parlamentare, poziție care i-a asigurat fotoliul de deputat. Mai rămânea de rezolvat problema președintelui UBB-R, iar acest aspect va fi tranșat chiar peste două zile, duminică, la conferința ce se va desfășura la Casa Adam Muller Guttenbrunn din Timișoara, unde reprezentanții bulgarilor din Banat vor alege noul lider.

Trei roluri și un singur personaj

După decesul lui Niculae Mircovici, interimatul la președinția uniunii a fost asigurat de Ștefan Velciov, secretar general fiind Nicolae Markov. În luna ianuarie 2017, în urma unor controale efectuate la sediul uniunii, Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș a găsit câteva nereguli și a aplicat niște amenzi, iar la scurt timp, la 1 februarie, președintele interimar Ștefan Velciov a demisionat.

„N-are nici o legătură una cu alta, domnul Velciov a renunțat la funcție din cauza unor probleme de sănătate”, susține secretarul general Nicolae Markov, care a preluat, până la conferința de duminică, și funcția de președinte interimar. Mai mult decât atât, domnul Markov se află și în postura de a fi unicul candidat la alegerile de duminică, asta în urma unor manevre catalogate de opozanții săi ca fiind contrare statutului uniunii.

Într-o discuție telefonică purtată cu Nicolae Markov, acesta ne-a declarat că din punctul său de vedere nu există nici o neregulă cu privire la candidatura unică, întrucât la ultimele trei alegeri interne Niculae Mircovici a fost, de asemenea, singurul candidat și nimeni n-a avut nimic de comentat. OK, este un punct de vedere, însă, de regulă, candidaturile unice sunt apanajul dictaturilor, al regimurilor totalitare, nu sunt marca democrației…

Excluderi la foc automat

Cum a ajuns, însă, domnul Markov să candideze de unul singur peste două zile? Mai întâi, un membru al comitetului de conducere al filialei Dudeștii Vechi, Valentin Șerban, care își exprimase verbal dorința de a candida s-a trezit exclus din UBB, în data de 3 februarie, pe motiv că ar fi denigrat conducerea uniunii, așa că acesta n-a mai apucat să-și depună candidatura în scris. În același timp cu Valentin Șerban, au mai fost excluși din uniune, pe același motiv, alți doi membri ai comitetelor de conducere din Dudeștii Vechi și Sânnicolau Mare.

Așadar, dintr-un foc, trei reprezentanți cu drept la vot la conferința de peste două zile, opozanți declarați ai lui Nicolae Markov, au dispărut din schemă într-o modalitate pe care exclușii o califică drept abuzivă (revenim imediat cu o completare).

Cutumă sau discriminare?

Însă asta n-a fost tot. Unui membru al unui alt comitet de conducere, de această dată cel al filialei din Sânnicolau Mare, Pali Ciocani, care a apucat să-și depună candidatura în scris, i s-au pus bețe în roate într-un stil vădit discriminatoriu: Nicolae Markov, din postura de președinte interimar și secretar general al UBB-R, i-a comunicat candidatului că, pentru a-i fi fost acceptată candidatura, ar fi trebuit să aibă… studii superioare și să nu fi avut probleme cu legea.

„Noi suntem un ONG prin care trebuie să ne păstrăm identitatea culturală, or asta nu se poate face cu cineva care nu știe despre ce este vorba. De acord, poți să fii consilier local, pentru că în această calitate cunoști problemele, dar nu președinte. E vorba de o cutumă, mai mult, ca acela care candidează la președinția uniunii să aibă studii superioare. De asemenea, mă interesează partea morală a candidatului. Dacă a fost arestat, nu cred că este demn să ne reprezinte…”, ne-a declarat, joi, domnul Nicolae Markov, cu privire la motivele pentru care domnul Ciocani a fost trimis, practic, la plimbare.

Acum, ce să spunem, în statutul UBB-R, în care este reglementată accederea în funcțiile de conducere ale uniunii, nu scrie nicăieri că trebuie să ai musai și facultate, cum, de altfel, această cerință nu este prevăzută nici în Constituția României, care dă dreptul unui cetățean care nu are studii superioare să candideze pentru un loc în parlament sau chiar la președinția țării.

La uniunea bulgară, regulile se schimbă în timpul jocului

Pe de altă parte, domnul Markov, într-o scrisoare pe care ne-a trimis-o pe e-mail, ne informează că, într-o ședință din 17 februarie 2017, Consiliul Director al UBB-R a aprobat câteva criterii de ultimă oră pe care trebuie să le îndeplinească membrii uniunii care vor să candideze la președinția UBB-R și anume: să fie absolvenții unei instituții de învățământ superior, să prezinte un raport de activitate din care să rezulte contribuția la păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității etnice, culturale, lingvistice și religioase a minorității bulgare din România, precum și o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nu au fost arestați sau condamnați, pentru a se evidenția astfel calitatea morală a candidaților.

Demonstrație de „curaj”

Dincolo de faptul că președintele interimar, secretarul general și unicul candidat Nicolae Markov și colegii săi din conducerea UBB-R au schimbat regulile în timpul jocului, nu putem să nu constatăm faptul că, dacă ar mai fi trăit, liderul de necontestat al bulgarilor din Banat, Niculae Mircovici, n-ar mai fi avut dreptul să candideze la alegerile de duminică, deoarece fostul deputat a fost condamnat definitiv, în februarie 2015, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la șase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese. Și acum o întrebare retorică: ar mai fi aprobat Consiliul Director al UBB-R criteriul prin care să se evidențieze calitatea morală a candidatului la președinția uniunii dacă Niculae Mircovici ar mai fi fost astăzi în viață?

Un comitet-fantomă ia decizii

Și acum revenim la decizia de excludere a celor trei membri din uniune. Această hotărâre a fost luată de Comitetul Executiv al UBB-R, organ de conducere care nu mai există din anul… 2011! În scrisoarea de aseară, domnul Markov ne explică și această inadvertență: „Legat de termenul <comitet executiv> în loc de <consiliu director>, din partea noastră este doar o confuzie de termeni, fiind vorba în fapt despre același lucru, componența fiind practic aceeași”.

La rândul nostru, având la dispoziție atât statutul valabil în perioada 2008-2011, cât și cel intrat în vigoare din 7 decembrie 2011, am putut să observăm că cele două organe de conducere nu sunt același lucru: în statutul din 2008, organele de conducere la nivelul uniunii erau patru – conferința, consiliul de conducere, comitetul executiv și președinția uniunii, iar în statutul din 2011, au rămas doar trei – conferința, consiliul director (care înlocuiește consiliul de conducere) și președinția uniunii. Așadar, existent în perioada 2008-2011, comitetul executiv – care, contrar afirmației lui Nicolae Markov, nu este același lucru cu consiliul director (acesta are o altă componență, mult mai amplă) – dispare începând cu 7 decembrie 2011.

Or, în acest caz, cine i-a exclus pe cei trei indezirabili, un comitet fantomă?! Mai mult, în discuția telefonică, domnul Markov ne-a precizat că inclusiv desemnarea candidaților UBB-R pentru alegerile parlamentare a fost făcută, în toamna trecută, de… comitetul executiv, adică de un for care nu mai exista din 2011! Foarte interesant.

Adevărata miză

Până la urmă, vă veți întreba, ce e cu această dispută, care ar fi miza unor asemenea manevre și stratageme? Unicul candidat pretinde că totul este în regulă și conform regulamentului, iar pe de altă parte, opozanții susțin că, dacă ar veni o nouă conducere, s-ar efectua un audit care să stabilească pe ce s-au cheltuit banii uniunii (circa 800.000-1.000.000 de euro pe an vin doar de la Guvernul României), lucru care ar putea scoate la iveală detalii surprinzătoare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Alegeri cu cântec la Uniunea Bulgară din Banat. Actualul secretar general și președinte interimar este unicul candidat, în urma unor manevre catalogate de opozanții săi ca fiind contrare statutului

  1. Doresc sa va aduc la cunostinta faptul ca fostul presedinte la UBB-R filiala Vinga, Domnul Draginov Francisc, a fost demis abuziv ( pe vremea domnului Niculae Mircovici ) de aceleasi comitet „fantoma”, iar dupa alegerile s-au facut pe ascuns, iar multi dintre sustinatorii domnului Draginov nu au putut vota.
    Iar cat despre banii cheltuiti va spun un singur lucru: Toate filialele UBB-R s-au facut de aceeasi firma de constructii din Sanicolau Mare( fara respectarea legii, si anume adjudecarea lucrarii catre o firma in urma unei licitatii publice si transparente ) iar comitetul „fantoma” impreuna cu raposatul presedinte Niculae Mircovici aveau un mare procent din valoarea oricarei lucrarii facuta in beneficiul Uniunii Bulgare din Banat.

Dă-i un răspuns lui Pal Csokany Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *