Adio, bilete RATT!

bilete ratt

Argumentând, din nou, că în cei cinci ani și jumătate de când conduce executivul primăriei, au fost achitate ratele pentru troleibuzele și autobuzele noi, în valoare de vreo 20 de milioane de euro, Nicolae Robu a promis că în anul 2018 se va remarca un salt important în calitatea serviciilor de transport public din Timișoara, iar în 2021 vom avea un sistem „excelent”, doar că trebuie bani foarte mulți.

Până una-alta, anul viitor, vor mai veni 15 Armonii, 13 minibuze și 20 de autobuze.

De asemenea, vor exista și importante schimbări organizatorice la societatea de transport public.

„Vom renunța la chioșcurile de bilete, este total depășită metoda. În curând se va pute aface plata transportului în comun de pe telefonul mobil. Trăim în epoca telefoanelor multifuncționale, sunt aparate inteligente. Cei care nu vor plăti de pe telefon vor putea utiliza în continuare actualele carduri multifuncționale ale RATT”, a anunțat marţi primarul.

Această transformare ar fi trebuit să aibă loc încă de acum aproximativ un an, iar cel mai nou termen de aplicare este până jumătatea lui 2018.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

8 thoughts on “Adio, bilete RATT!

  1. Si baba Leana trebuie sa isi cumpere telefon cand vine la oras? Se va descurca cu platitul de pe telefon? Robu este un visator sarit de pe fix care se ocupa de orice dar nu de prioritati gen infrastructura, spital municipal sau curatenie in privinta abuzurilor de la autoritatile locale

    1. Pentru baba Leana o sa rămână și câteva chioșcuri pentru bilete exact cum a și spus in postarea sa pe rețelele de socializare
      In plus ar trebui sa îl vezi ca pe un salt înainte spre un oraș european. O capitala culturală 2021
      Doar zic

  2. Bai nea Robule de unde le scoti matale? Ai dat bani si pe semafoare si nu merg lasa tu biletele in pace si mai bine apucate si fa curat in oras ca e plin de gunoaie. Nu mai cheltui bani pe prosti , tie nu iti ajung cati bani ai spart degeaba? vaporase, barcute, sistem inteligent de semafoare ( asta a fost cea mai mare idiotenie pentru ca oricum nu merg si cand merg se ia curentul de catre enel .) Cineva trebuie sa verifice Primaria cum cheltuie banii, Curtea de Conturi.

  3. Ce nu va place tovarăsi, ca nu aruncam banii pe pomeni electorale,ca Timisoara arata din ce in ce mai BINE,ca primarul spune de fiecare dată adevarul despre sabotajul la care este supusă TM din partea guvernelor de la Bucuresti ca nu pune la dispozitie autobuze pentru contramanifestatii VENITI CU IDEI NU CARCOTELI!

  4. sa na abtinem ca vine vicepremierul la timisoara .sa speram ca nu vine cu ciomegele ca la revolutie sa salveze tara .

  5. Dupa parerea mea este o idee foarte buna sa folosim smartphone-urile . Deja ele sunt folosite pe aeroport la checking on-line . Folosirea telefoanelor mobile ptr plata biletelor RATT va fi , sper , un pas inainte .

Dă-i un răspuns lui victoraggio Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *