Suceava și zona limitrofă, în carantină totală!
Ministrul de interne, Marcel Vela, a anunțat, în urmă cu puțin timp, carantinarea municipiului Suceava și a 8 comune din proximitate.
Friday, April 19
Ministrul de interne, Marcel Vela, a anunțat, în urmă cu puțin timp, carantinarea municipiului Suceava și a 8 comune din proximitate.
Bilanțul morților în România din cauza coronavirusului a ajuns luni seară la 65, după ce au fost anunțate 13 noi decese. Toate cele 13 persoane…
Închiderea unităților de învățământ din cauza pandemiei a luat pe nepregătite autoritățile, așa cum am văzutcă s-a întâmplat și în alte domenii.
Reducerea numărului de călători pe perioada situației de urgență a impus luarea unor măsuri și la Societatea de Transport Public Timișoara (STPT).
Mai multe cadre medicale din secția de Terapie intensivă a Spitalului din Orăștie au demisionat luni. Acestea susțin că nu au echipamente de protecție…
În această perioadă dominată de constrângerile și limitările izolării la domiciliu Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Vest din Timișoara lansează o invitaţie pentru antrenamente fizice desfășurate…
Proiectul privind realizarea unui nou drum de legătură între DN69 și autostrada A1 Arad – Timișoara avansează. Președintele Consiliului Județean Timiș.
Grupul de Comunicare Strategicpă a informat încă două deceste. Este vorba despre doi bărbați din județul Timiș, ambii pacienți aveau și alte boli.
Polițiștii au fost nevoiți să tragă patru focuri de armă în plan vertical. Abia atunci au reușit să-l oprească pe fugar și și-au dat seama…
Persoanele care se prezintă la intrarea în România prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II sunt nevoite să aştepte, luni, în jurul prânzului…
Ministerul Afacerilor Interne a făcut public, în urmă cu puțin timp, noul bilanț al infecțiilor cu coronavirus în România.
Un proces de 20 de trilioane de dolari a fost intentat în SUA împotriva autorităților chineze din cauza pandemiei de coronavirus…
Spitalul Județean de Urgență Deva este închis, începând de duminică seara, în totalitate, astfel că nimeni nu intră și nimeni nu iese timp de 14 zile…
Două femeii au ars de vii într-o casă în care a izbucnit un incendiu. Incidentul s-a produs în nopatea de duminică spre luni, într-o localitate…
Apa caldă şi căldura vor fi întrerupte la mai multe puncte termice, la Timişoara, astăzi între orele 8:00 și 15:00. Colterm anunţă că vor fi afectați,,,
Grupul de Acțiune Locală Timișul de Centru a deschis o piaţă virtuală unde comunitatea locală poate găsi produsele disponibile.
Astăzi, vremea va intra într-un proces de răcire. Cerul va fi temporar noros. În cursul zilei, pe arii restrânse va ploua slab, iar în cursul nopții, vor…