artmedia

Dragostea durează trei ani

În premieră la Timișoara, spectacolul „Dragostea durează trei ani” sau „Megapetrecere de divorţ”, după Frederic Beigbeder redeschide seria evenimentelor culturale puse la cale de Fundația Artmedia

Peste 240 de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiștii timișeni

Sancțiunile cresc, petardele pocnesc

Chiar dacă sunt interzise prin lege, iar în ultimii ani folosirea acestora s-a diminuat considerabil, petardele reprezintă, în continuare, unul dintre cele mai vândute produse ”pe sub mână” în perioada Sărbătorilor de iarnă.

catel 2

Povestea unui cățel salvat la Buzias, dintr-o fântână

Pentru pompieri, perioada Sărbătorilor de Iarnă nu este deloc una liniștită. Ei sunt chemați să intervină zilnic, și nu doar la incendii. Accidentele rutiere, deblocările unor persoane rămase închise în casă, degajarea unor elemente ale clădirilor …

hoti 5

Prinși după ce au furat din magazine

O vânzătoare din Timișoara a tras o spaimă cumplită duminică seara, când în magazinul de pe strada Mureș unde lucra, a intrat un individ care a amenințat-o cu un briceag. Omul a furat dintr-un sertar o mie de lei și s-a făcut nevăzut.

casa muhle

Impozite majorate drastic pentru peste 180 de imobile

Peste 200 de proiecte de hotărâri au avut pe ordinea de zi consilierii locali, la ultima şedinţă de plen din acest an. Cea mai mare parte a proiectelor au vizat majorări drastice ale impozitelor pentru clădiri şi terenuri aflate în paragină.