Timișoreanul Alfred Simonis, preşedinte interimar la PSD Tineret
Liderul deputaților PSD, timișoreanul Alfred Simonis, a fost numit președinte interimar al organizației de Tineret a PSD, într-o întâlnire de…
Tuesday, March 19
Liderul deputaților PSD, timișoreanul Alfred Simonis, a fost numit președinte interimar al organizației de Tineret a PSD, într-o întâlnire de…
Având în vedere că anul acesta, zilele de 30 noiembrie (Sfântul Andrei) și 1 decembrie (Ziua Națională a România), declarate zile libere și figurând…
Asociația Timișoara 2021 – Capitala Europeană a Culturii, a încredințat în mod oficial activitățile de fundraising societății ADV Communication…
Poliţiştii din cadrul Secției 3 Timișoara sprijiniți de luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale, sub coordonarea procurorului din cadrul…
Peste 20 de artiști intervin în spațiile publice pentru a marca altfel decât ne-am obișnuit deceniile scurse de la Revoluția de la Timișoara.
Suntem martorii unor schimbări climaterice rapide, anotimpurile nu mai sunt așa cum ne obișnuisem ,iar surprizele meteorologice se țin lanț.
Prețurile polițelor de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie sunt gândite să scadă în următoarele 6 luni, reiese din tarifele de referință pentru…
După ce au consumat împreună băuturi alcoolice la barul unui motel din municipiul Deva, o localnică în vârstă de 66 de ani și un bărbat de 49 de ani…
În cadrul competiţiei ClimateLaunchPad, cele mai ingenioase idei de afaceri prietenoase cu mediul au concurat, la Timişoara, în cadrul unei finale…
Alexandru Badiu, un tânăr de 31 de ani, polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, s-a împușcat, duminică după-amiază, în apartamentul…
Un bărbat din Lugoj a dat lovitura la pariuri, reuşind să câştige aproape 60.000 de euro, la o agenţie de pariuri din municipiu. Mai exact, bărbatul…
Va fi sărbătoare mare într-o comună din Timiş. Pentru localnici, dar și pentru invitații lor, ziua de Sfântul Dumitru e și Ziua…
Primele cazuri de îmbolnăvire cauzate de utilizarea țigărilor electronice au fost înregistrate la Timișoara, specialiștii de la Spitalul de Boli Infecțioase…
ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un subsol, pe strada Lucian Blaga, din Timișoara.
Fotbal şi karate a fost oferta organizatorilor „Cupei Moşniţa Nouă” pentru cel de-al doilea weekend al maratonului sportiv de lângă Timişoara…
Șantierul deschis în zona centrală a Timișoarei rămâne deschis, însă de luni lucrările se mută la trotuare. Asta înseamnă că toate trotuarele care…
Ieri seară a avut loc un accident rutier, în urma căruia un bărbat și-a pierdut viața, iar o tânără de 25 de ani a fost grav rănită. Accidentul a avut…