Examenul de titularizare scoate la iveală situații aparte. O tânără care îmbină cu succes cariera de cântăreață de muzică populară cu cea de profesoară de română a fost singura care a reușit să obțină nota maxima la titularizare, …

Examenul de titularizare scoate la iveală situații aparte. O tânără care îmbină cu succes cariera de cântăreață de muzică populară cu cea de profesoară de română a fost singura care a reușit să obțină nota maxima la titularizare, …
Un lac superb, între munți, cu ape de o culoare incredibilă. Promisiunea de a te răcori într-o zi caniculară. Cei care s-au aventurat însă în apele înșelătoare au avut parte de o surpriză teribilă.
Un biciclist de 58 de ani a murit după ce s-a ciocnit în mers de o motocicletă căreia nu i-a acordat prioritate, în vreme ce două persoane aflate de motocicletă au fost rănite grav.
DRDP Timișoara, prin SDN Timișoara, a finalizat lucrările de înlocuire a rosturilor de dilatație de la pasajul denivelat de pe DN 6 – Remetea Mare…
Arsenal Park de la Orăștie va fi transformat, dintr-un complex destinat inițial team building-urilor organizate de companii, în unul care se adresează…
Un oficial HBO a afirmat miercuri că s-au încheiat deja filmările pentru primul episod dintr-o nouă serie inspirată de ”Game of Thrones/ Urzeala tronurilor”.
La Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara se vor realiza în viitorul apropiat intervenții pe cord la copii și tineri. Acest lucru este posibil prin derularea unui proiect cu finanțare europeană prin care vor fi dotate două …
Orașul de pe Bega va avea, în termen de aproximativ un an, cinci fântâni ornamentale noi. Consilierilor locali timișoreni li se supune spre aprobare studiul de fezabilitate pentru construirea unei fântâni ornamentale în Piața Bălcescu.
De faptul că un rest de hârtie te poate costa mult mai mult decât te-ar duce gândul s-a convins un bărbat care, aflat la volanul mașinii, s-a gândit să arunce pe geam mai multe ambalaje. Polițiștii locali l-au văzut și l-au amendat cu …
ACS Pro Timiş va fi reprezentată de doi piloţi la competiţiile automobilistice organizate în acest weekend sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv…
Un accident a avut loc la o trecere de nivel cu calea ferată. Din primele informații, un șofer nu s-a asigurat corespunzător, iar mașina sa a fost lovită de un tren.
Polițiștii locali care patrulau prin Parcul Copiilor din Timișoara au observat că trei tineri par să aibă ceva de împărțit. În timp ce se îndreptau spre grupul acestora, unul dintre băieți a fost lovit cu piciorul în față de o altă persoană din grup.
Un puternic incendiu a cuprins un TIR, care transporta hârtie. Intervenția pompierilor a fost foarte dificilă, din cauza drumului montan pe care s-a produs incendiul.
Un conducător auto a filmat cum doi şoferi de TIR s-au şicanat reciproc, încercând să se depăşească unul pe celălalt. S-a întâmplat marţi dimineaţă, în jurul orei 3.00, pe autostrada A1 spre spre Timişoara.
In temeiul art. 250 alin (2) din L 207/2015 privind Codul de procedurã fiscalã, cu modificarile si completarile ulterioare…
Poliţiştii timişoreni au declanşat, joi dimineaţă, o acţiune de proporţii, vizate fiind autovehiculele destinate transportului de persoane şi de mărfuri.
Un ştrand din dintr-o localitate timişeană este finalizat și pregătit pentru funcționare. Inaugurarea investiției va avea loc sâmbătă…
Agentia Nationala de Administrare Fiscala, prin Directia generala executari silite cazuri speciale – Serviciul executari silite cazuri speciale regional…