Un nou protest la Timișoara, împotriva deciziei Curții Constituționale (video)
Desfășurat sub genericul „Nu cedăm! Apărăm statul de drept și justiția!”, mitingul desfășurat duminică seara în Piața Operei a reunit…
Tuesday, March 19
Desfășurat sub genericul „Nu cedăm! Apărăm statul de drept și justiția!”, mitingul desfășurat duminică seara în Piața Operei a reunit…
RETIM Ecologic Service SA va derula, în perioada 4 iunie – 31 iulie 2018, o nouă campanie de colectare a deşeurilor voluminoase…
Douăzeci şi şapte de judeţe sunt, duminică, sub cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, fiind anunţate cantităţi însemnate de precipitaţii …
Imagini uluitoare au fost surprinse în faţa unui bloc din oraşul Bistriţa. Potrivit ziarului Bistriţeanul, pomul a fost înfăşurat sâmbătă în sârmă ghimpată …
De duminică de la ora 23.00, până luni la ora 21.00, sunt anunţate ploi torenţiale, descărcări electrice şi rafale de vânt în sudul şi centrul ţării, precum şi în zonele …
Proiectul finanțat cu circa 227.000 de euro, dintre care 56.000 de euro reprezintă cofinanțare locală, prevede înlocuirea surselor alternative de încălzire cu cele pe bază …
Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunţat că, duminică, a avut loc un cutremur în Banat.
Un bărbat care sub ameninţarea unui cuţit a furat o maşină dintr-o benzinărie din municipiul Giurgiu a fost oprit de poliţişti cu şase focuri de armă. Oamenii legii au …
Noutatea o constituie aranjamentele florale de pe domeniul public din zona centrală a orașului care vor fi organizate în ansambluri de mari dimensiuni.
Cunoscutul cântăreţ de muzică uşoară Alexandru Jula a murit, duminică, la spitalul din Galaţi, unde fusese internat după un accident
Seria spargerilor de autoturisme continuă la Timișoara. De data aceasta, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost spart geamul stânga…
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică şi ploi torenţiale, valabilă până…
În condițiile în care cultivarea pământului și creșterea animalelor la scară mică a devenit nerentabilă din cauza prețurilor mici și a posibilităților limitate …
Un autoturism a fost avariat, duminică, la Timișoara, după ce crengile unui copac au căzut deasupra sa.
Din filmare se poate vedea cum fetița stă pe scaunul șoferului și conduce o mașină pe câmp. Are doar șase ani și trei luni, deci e mică de statură, de-abia reușește să vadă drumul printre spițele …
O ceartă a degenerat între doi soți, iar bărbatul a înjunghiat-o pe femeie chiar sub privirile îngrozite ale fiului lor.
Faptul că nu se mai simte mișcare la aripa nouă a Spitalului „Louis Țurcanu” din Timișoara este explicat de conducerea primăriei printr-o sincopă financiară.