Finanţare de 17 milioane de lei pentru o comună timişeană!
O primărie timişeană a depus, pentru a primi finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, șase proiecte. Doar unul dintre ele…
Thursday, April 25
O primărie timişeană a depus, pentru a primi finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, șase proiecte. Doar unul dintre ele…
Judeţul nostru are parte, de acum înainte, de un nou traseu turistic. Campania de promovare a cetății timișene Jdioara, inițiată în urmă…
Un dispensar cu câteva cabinete medicale moderne este una dintre iniţiativele administraţiei comunei Chevereşu Mare. După cum susţine
Traficul rutier este blocat, la momentul publicării acestei ştiri, pe Calea Torontalului din Timişoara, din cauza unui grav accident de circulaţie.
O coliziune între un TIR și un autoturism s-a produs, luni, în jurul prânzului, pe Autostrada A1, între Deva şi…
Comisarii Gărzii de Mediu din Timiș și-au prezentat, recent, raportul de activitate pe anul în curs. Deși județul nu este unul foarte poluat…
Cunoscutul personaj din cărțile dedicate copiilor, Flat Stanley, se află la Timișoara, unde realizează un proiect pentru David, care locuiește…
O comună timişeană va avea drumuri netede ca-n palmă şi iluminat public modern, finanţarea fiind asigurată din fonduri guvernamentale.
Veşti bune pentru elevi, dar şi pentru profesori. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Educaţiei, aceştia vor avea liber joi, pe 5 octombrie.
Grav accident de circulaţie, în această dimineaţă, în comuna Radova din judeţul Dolj. Patru persoane au decedat, iar a cincea a fost transportată
În mai 2017, au apărut în spaţiul public informaţii cu privire la devalizarea CFR Marfă, cu echivalentul a aproximativ 6 milioane euro, ca urmare a vânzării…
Ca mai toate primăriile, și cea a unei comune timișene beneficiază de prevederile legii prin care angajații ei primesc salarii mărite. Până aici, la fel…
Adesea, trecem pe lângă oameni remarcabili fără să știm. Pentru cei care nu-i cunosc îndeaproape, sunt doar niște anonimi. Nu au apărut la televizor…