Boxul timişean, pe culmi mai înalte?

Antrenorii pugiliştilor din cel mai vestic judeţ al ţării par să fi bătut palma pentru ridicarea boxului timişean la un nivel mai înalt decât cel actual.

Evident, pentru realizarea acestui obiectiv, accentul va fi pus pe selecţia sportivilor.

„Eu şi Orlando Ispas ne-am propus să revoluţionăm boxul din Timişoara, să fim mai sus în ţară, şi vom încerca să facem acest lucru împreună cu alţi antrenori din judeţ, mai exact cu Gheorghe Biea, Ion Mihai, Tudor Grigoraş, Gabriel Arnăutu şi Ştefan Gomoescu. Vom merge în şcoli, vrem să facem selecţii pentru a găsi copii care pot să practice acest sport. Intenţionăm să-i ajutăm cu şcoala, ca să poată participa la antrenamente. Pe cei buni pe care îi avem acum vrem să-i sprijinim să-şi poată desfăşura activitatea în condiţii cât mai bune. Mulţumim primăriei, consiliului judeţean, direcţiei de sport şi conducerii CSM Timişoara, toate ne-au sprijinit să putem participa la competiţii”, ne-a declarat antrenorul emerit Nicolae Ispas, de la CSM Timişoara şi NIMB.

El are un mare regret: „Mă doare că nu avem sala noastră, una pe care să o deschidem şi să o închidem noi şi în care să avem condiţii de refacere după antrenamente. Vrem o sală în care să ne putem monta ringul”.

Orlando Ispas boxOpt pugilişti de la CSM Timişoara, însoţiţi de antrenorii Nicolae Ispas şi Orlando Ispas, se află de ieri într-un stagiu de pregătire ce se va întinde pe durata a şapte zile la Băile Felix. „Vom pune accent pe pregătire fizică şi refacere”, ne-a mai spus reputatul şlefuitor de talente din vestul ţării.

Nicolae Ispas a făcut şi bilanţul clasărilor fruntaşe în anul recent încheiat: „În 2015 am câştigat cu sportivii mei 25 de medalii la competiţiile importante, cu şapte mai mult decât am reuşit să obţinem în anul anterior”.

Medaliile au fost câştigate de următorii sportivi: Robert Pater (argint la campionatul naţional şi bronz la Cupa României), Mihai Ancuţa (argint la campionatul naţional şi bronz la Cupa României), Fernando Doda (argint la Cupa României), Daniel Koszma (argint la Cupa României şi bronz la campionatul naţional), Denis Cînţa (argint la campionatul naţional) – cadeţi; Patricia Martinconi (aur la Cupa României), Ali Tekin (aur la Cupa României şi la campionatul naţional), Florin Ivănoaie (argint la campionatul naţional şi bronz la Cupa României) – tineret; David Vinţan (bronz la campionatul naţional şi la Gongul de Aur şi argint la turneul internaţional de la Smederevo – Serbia), Mihai Lazăr (bronz la Cupa României, argint la Gongul de Aur şi aur la turneul internaţional de la Smederevo – Serbia), Constantin Boldea (argint la Cupa României, aur la Gongul de Aur şi la turneul internaţional de la Smederevo – Serbia), Samuel Cînţa (bronz la campionatul naţional şi argint la Gongul de Aur) – seniori.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns