EXCLUSIV: FRH a anulat sancţiunea dictată împotriva clubului Unirea Sânnicolau Mare!

Situaţia echipei din Sânnicolau Mare care evoluează în liga a patra maghiară corespunzătoare regiunii Csongrad a fost lămurită zilele trecute la Federaţia Română de Handbal.

În luna decembrie, forul condus de Alexandru Dedu a solicitat întocmirea unui raport, mandatându-i în acest sens pe Dan Dumitru şi Doru Manea.

Cei doi oficiali s-au achitat de sarcină pe plan local, însă FRH a chemat la Bucureşti, în această săptămână, reprezentanţi ai clubului de pe Aranca şi ai Asociaţiei Judeţene de Handbal Timiş pentru explicaţii suplimentare.

Unirii i s-a anulat amenda primită anul trecut pentru participarea într-un campionat străin, o altă veste bună pentru trupa din Sânnicolau Mare fiind aceea că nu mai riscă dezafilierea de la federaţie, putându-şi desfăşura în continuare activitatea în întrecerile din România în care este înscrisă cu seniorii şi juniorii.

Pe scurt, FRH a reţinut că în regiunea Csongrad evoluează o formaţie de amatori alcătuită din foşti jucători ai grupării timişene, aceştia nemaiavând nimic în comun cu actuala entitate sportivă din cel mai vestic oraş al ţării.

Cel mai probabil, ratificarea deciziei menţionate va fi făcută în luna februarie.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns