Cupa de Iarnă, noutate pe semicercul timişean

Nu vom mai avea o Cupă de Iarnă la fotbal, tradiţie întreruptă chiar în actualul sezon, ci una pe semicerc.

Asociaţia Judeţeană de Handbal Timiş va organiza, cel mai probabil în luna februarie, prima ediţie a întrecerii menţionate, preluând, astfel, ştafeta de la forul similar condus de Dănuţ Laţa.

Preşedintele Florin Toacă, în funcţie din aprilie 2015, continuă să inoveze, introducând o competiţie între turul şi returul campionatelor judeţene pe care le are în ogradă, după ce, în vara trecută, tot el punea în practică în vestul ţării conceptul de handbal pe plajă, ramură care, în paranteză fie spus, va avea o întrecere proprie, startul urmând să fie dat peste câteva luni, când vremea va permite acest lucru.

Revenind la ediţia inaugurală a Cupei de Iarnă, să mai spunem că aceasta va avea şapte echipe la masculin şi tot atâtea la feminin, cu menţiunea că în cazul celei din urmă întreceri vor fi invitate, pe lângă cele cinci formaţii înscrise în campionat, şi grupările AS Leu Giarmata şi Olimpia Făget.

„Urmează să stabilim datele de desfăşurare a competiţiilor, sunt câteva restanţe care trebuie jucate până la sfârşitul lunii ianuarie. La feminin, AS Leu Giarmata îşi face şi echipă de senioare, iar Olimpia Făget a fost anul trecut în campionat şi nu s-a mai înscris din cauza problemelor financiare”, ne-a explicat preşedintele AJH Timiş, Florin Toacă.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns