Vrei să te muţi LA CASĂ, aproape de Timişoara? Avem o soluţie

case giroc

20„Nu trece zi de la Dumnezeu fără ca vreo cinci-şase persoane să treacă pe la primărie să facă o intabulare. Se construieşte din greu în comună, iar exodul timişorenilor către Giroc nu dă nici un semn că s-ar apropia de sfârşit. Încă n-am depăşit media judeţeană de densitate a populaţiei pe kilometru pătrat, dar e limpede că avem nevoie să ne dezvoltăm într-un ritm alert, ca să facem faţă cerinţelor noilor veniţi, care au tot dreptul să spere la o doză firească de confort. Dintre ei, cei mai mulţi sunt tineri şi foarte tineri, dar am întâlnit şi cazuri de bătrâni care, după o viaţă trăită la oraş, au ales să se mute la noi în comună. Am în minte cazul unui cuplu de octogenari care a avut curajul unei asemenea schimbări la o vârstă la care alţii detestă până şi cea mai mică modificare a rutinei zilnice. Doamna a reîntinerit de când a devenit giroceancă şi amândoi sunt de părere că au făcut cea mai bună alegere venind la sat”, ne spune Iosif Ionel Toma, primarul Girocului.

Edilul a adăugat că, în perspectivă, comuna se va extinde cu case nou construite şi către pădure, într-o zonă ceva mai aerisită.

Iosif Ionel Toma„Vrem să accesăm un proiect european pentru introducerea unui sistem de canalizare prin presiune care poate constitui un act de pionierat în domeniu, pentru că locuinţele proaspăt ridicate se înmulţesc într-un asemenea ritm, încât suntem siguri că, dacă la ora actuală suntem 13.000 de giroceni, anul viitor vom fi circa 15.000 de oameni. Am terminat şi lucrările de extindere a creşei şi a grădiniţei, pentru că sunt mulţi copii în comună şi solicitările în această direcţie sunt din ce în ce mai numeroase, a amintit edilul-şef.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *