VIDEO! Doman îi duce pe alb-violeţi în optimi. Chindia Târgovişte – Poli Timişoara 0-2 (0-1)

Club sportiv nou în Timiș

„Dubla” lui Cătălin Doman din minutele 30 (şut plasat de la 15 metri) şi 54 (lob peste portar de la 12 metri) a fost suficientă pentru ca Poli Timişoara să avanseze miercuri seară, pe stadionul „Orăşenesc” din Mioveni, în optimile de finală ale Cupei României la fotbal.

A fost 2-0 cu divizionara secundă Chindia Târgovişte, una dintre echipele bune din eşalonul secund, care nu s-a ridicat însă la nivelul trupei lui Ionuţ Popa.

Alb-violeţii puteau să mai marcheze prin Mailat, Cînu, Cârstocea şi Străuţ, însă cei menţionaţi nu au fost inspiraţi la finalizare.

Poli Timişoara: Curileac – Străuţ, Cînu, Şeroni, Novak – Artean – Bărbuţ, Llorente (Roşu ’70), Cârstocea, Doman (Sîntean ’86) – Drăghici (Mailat ’64).

Meciul a fost condus de o brigadă din Constanţa ce l-a avut la centru pe Eduard Ioniţă, ajutat la cele două margini de Erchian Ionus şi Florin Iacob. Rezervă a fost Ovidiu Petru Oprea (Ploieşti), iar observatori – Marian Dorobanţu (Buzău) şi Mircea Bucur (Târgu Mureş).

Alte rezultate consemnate miercuri în 16-imile de finală ale Cupei României: Cetate Deva – Gaz Metan Mediaş 1-7, Dacia Unirea Brăila – Concordia Chiajna 1-0, Metalurgistul Cugir – CSM Poli Iaşi 0-2, Olimpia Satu Mare – CS Mioveni 1-3, Academica Clinceni – FC Voluntari 1-5, Unirea Tărlungeni – ASA Târgu Mureş 0-5. Meciul Dinamo II Bucureşti – Dinamo Bucureşti s-a încheiat 1-2.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *