Victor Ponta: Daciana mi-a spus că în sfârşit Banatul e fruntea şi la PSD

ponta daciana

Victor Ponta a declarat luni, la Timişoara, că în urma rezultatelor scrutinului de duminică, soţia sa i-a spus că ”în sfârşit Banatul e fruntea şi la PSD”, spunând că a venit ca să îşi felicite colegii.

Victor Ponta se află luni la Timişoara, unde l-a vizitat, pentru câteva minute, pe preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Sorin Grindeanu (PSD), declarând că a venit să îşi felicite colegii.

„Am văzut că a plecat domnul Robu (Nicolae Robu – n.r.) şi am venit eu, am zis să rămâneţi cu un lider regional, balcanic. Glumesc. Am venit să îi felicit pe colegii mei şi sunt foarte mândru de ei. Şi Daciana mi-a spus că în sfârsit Banatul e fruntea şi la PSD”, a declarat Victor Ponta.

Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş a plecat, luni, la Bucureşti cu o cursă aeriană pentru a participa la şedinţa Biroului Politic Naţional în care vor fi analizate rezultatele alegerilor parlamentare.

În Timiş, PSD a reuşit, potrivit datelor furnizate de partidele politice, să obţină două mandate de senator şi patru de deputaţi, scrie romaniatv.net.

Potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral Judeţean Timiş, care centralizase 87,89% din totalul de voturi exprimate în 523 secţii din 595 în total, la ora 13.30, la Camera Deputaţilor, PSD a obţinut 34,80%, PNL – 25,51%, USR – 13,49%, ALDE – 5,98%, PMP – 5,68%. La Senat, PSD a obţinut 36,61%, PNL- 27,02%, USR – 13,17%, ALDE – 5,89%, PMP – 5,60%.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “Victor Ponta: Daciana mi-a spus că în sfârşit Banatul e fruntea şi la PSD

  1. daciana sa le multumeasca veniturilor pentru rezultatul si so lase mai moale ca noi stim de unde se trage de pamant sicine au fost pe vremuri.

    1. Mai mucoasa, alina ,îți lipsesc cei șapte ani de acasa,cine ești tu sa jignești pe moldoveni și pe olteni sunt romani, felicitări tuturor care au votat PSD-UL și în mod special pe cei din zona de vest s-au desteptat

  2. Banatenii adevarati precis nu a votat gunoaile umane de la PSD. I-au votat moldoveni si olteni care au venit in Banat si au uitat sa se intoarca acasa. Acum jigodiile astea au mana libera sa distruga complet tara. Ce sa intamplat cu Romanii? Au innebunit cu totii?

  3. ce sa mai spunem de strainii care se poarta urat cu romanii nostrii plecati de acasa sa-si caute un rost ,daca si noi ne comportam la fel cu cei veniti din alte judete din aceleasi motive . Treaba lor cu cine voteaza ,e dreptul lor ,basca ca cea care-i critica ,nu a votat sigur.Referitor la Daciana ,se pare ca ea a depasit pe tat-su ,acum sa vedem si restul,daca vor face mai mult decat dreapta ,ca au trecut cam multi ani decand Timisul a fost tras pe dreapta de catre mitici ,cum ne place noua sa-i gratulam

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *