Vedere MACABRĂ la ieșirea dintr-un spital timişorean

pompe funebre

Este un fapt bine-știut că pe lângă orice spital trebuie plantată o farmacie. În Timișoara, lucrurile au mers atât de departe încât farmaciile aproape că au intrat în casele oamenilor, fiind ”plantate” peste tot: lângă spitale, lângă bănci, lângă buticuri, lângă stadioane, aprozare și orice există pe lume.

Practic, în orice colț al orașului te-ai afla, nu ai cum să nu zărești o farmacie. Așadar, să mai deschizi o farmacie lângă spital este aproape imposibil.

Asta nu înseamnă că nu pot înflori alte afaceri lângă unitățile sanitare, care să aibă legătură cu ”domeniul”. Legătura e făcută la modul cel mai macabru, dar tot în acest fel aduce aduce și bani. Este vorba despre firmele de pompe funebre care s-au poziționat exact la ieșirea din Spitalul Clinic Municipal.

Cum ieși, ți se ivesc în față o sumedenie de oferte. E sinistru, dar acestea reprezintă varianta de rezervă pentru cei care nu mai pot găsi un ajutor în spital sau farmacii, oricât de multe ar fi ele.

Citeşte şi:

Peştele care îţi distruge sănătatea! Probabil îl consumi şi tu!

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *