Abonament la Renaşterea bănăţeană. Accesezi instant ediţiile PDF. VEZI DETALII !

În unităţile de învăţământ din Timiş s-au înregistrat, în primul semestru, 594 de acte de violenţă din categoria „atac la persoană”, 13 “atentate la securitatea şcolii” şi zeci de cazuri de consum de alcool sau droguri

Violenţa în şcoli este, din păcate, un fenomen al societăţii în care trăim. Fiecare generaţie a avut „bătăuşii” ei. Totuşi, există diferenţe semnificative între trecut şi prezent, atât în ceea ce priveşte frecvenţa acestor situaţii, cât şi percepţia asupra acestor manifestări, care, în unele instituții de învățământ, au devenit obişnuite, fiind tolerate de cadrele didactice.

De la violenţa verbală, la cea fizică, în şcolile din România se întâlnesc tot felul de manifestări. Violenţa creşte pornind de la şcoala primară către cea gimnazială, iar primul vârf se înregistrează în clasa a VII-a, iar un altul în primul semetru al clasei a IX-a.

Specialiştii susţin că mulţi copii sunt victime ale părinţilor. Profesorii afirmă, de asemenea, că majoritatea elevilor violenţi sunt bătuţi acasă. În prezent, măsurile luate împotriva acestor tineri sunt exmatricularea şi scăderea notei la purtare.

La ora actuală, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş nu a contorizat încă numărul actelor de violenţă pe primul semestru al acestui an şcolar. În schimb, anul trecut, în primul semestru s-au înregistrat 594 de acte de violenţă, din categoria „atac la persoană”, 13 din grupa „atentat la securitatea şcolii”, 31 din categoria „atentat la bunuri” şi multe altele de genul consumului de alcool sau de stupefiante. În cel de-al doilea semestru, la categoria „atac la persoană” au existat 396 de incidente. În schimb, a crescut numărul cazurilor din categoria „atentat la bunuri”.

Practic, au existat mai multe incidente legate de însuşirea unor bunuri găsite, furt, tentativă de furt și tâlhărie.

În ultimii ani, mulţi părinţi nu mai au timp să se ocupe de educaţia copiilor, fiind ocupaţi cu serviciul. Lăsaţi fără îndrumare în ceea ce priveşte educaţia, aceşti tineri au nevoie de sprijinul şcolii, de cineva care să le asculte problemele şi să le ofere soluţii pentru acestea.

Profesorii, cel mai adesea, nu au timpul necesar, fiind ocupaţi cu precădere de procesul de predare. Cei care-i pot ajuta pe tineri sunt psihologii. Din păcate, în România numărul acestora este foarte mic.

În Timiş, un psiholog se ocupă de circa 800 de elevi. Şi aceasta în cele mai fericite cazuri, pentru că în mediul rural sunt unităţi de învăţământ care nu dispun de nici un specialist. Anca Nicoli, psiholog la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Timiş, ne-a declarat că e nevoie de mai multe cadre specializate și că numărul profesorilor consilieri şcolari e mic faţă de nevoile existente.

„Chiar şi în Timişoara, un cabinet de asistenţă psihopedagogică deserveşte mai multe şcoli. Iar dacă vine vorba de violenţă, psihologul trebuie să petreacă ore, sau chiar săptămâni cu tânărul şi cu familia lui”, a precizat Anca Nicoli.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 Răspunsuri “În unităţile de învăţământ din Timiş s-au înregistrat, în primul semestru, 594 de acte de violenţă din categoria „atac la persoană”, 13 “atentate la securitatea şcolii” şi zeci de cazuri de consum de alcool sau droguri

  1. Acest lucru din cauza ca salariile profesorilor sint prea mici , i a sa fie 1000 de euro cel putin , atunci sa vezi disciplina .

    1. Si din cauza doamnei Inspector General care nu stie sa se impuna. Sunt si educatoare ce bat copii si d-na Inspector nu ia masuri. Doua cazuri concrete de anul trecut stiu eu la gradinita CFR. Daca din gradinita copii vad violenta…ce ne mai miram. Chiar rog presa sa o intrebe pe d-na Inspector ce masuri a luat.

      1. In primul caz „s-au luat masuri”. Doamna inspector fiind PSD-ista,sustinuta de domnul actual vicepremier, a fost cumva obligata de opozitie sa rezolve problema. Astfel, d-na educatoare si-a dat demisia. In ce-l de-al doilea caz educatoarea a primit un simplu avertisment. Si eu rog presa sa se interesez.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare