Un sat din Timiş cu doar o sută de locuitori are o importanţă strategică

balosesti

Deşi numără cu puţin peste o sută de locuitori, ceea ce-l situează în rândul localităţilor rurale mijlocii ale judeţului nostru, satul Baloşeşti este mai puțin cunoscut dincolo de zona montană timișeană, în inima căreia este așezat.

Pentru comuna Tomești, la care este arondat, această localitate reprezintă însă un obiectiv strategic, fie și numai pentru că, prin drumul comunal 114, care se continuă spre așezarea Jupânești, ea deschide pentru această comunitate de defileu, cea de-a doua poartă de acces rutier către polul urban al zonei, Făgetul.

Citeşte şi: Comuna din Timiş cu cel mai mare… apetit sexual

Cei trei kilometri și jumătate care despart satul Baloșești de centrul său administrativ au fost modernizați la sfârșitul anului trecut, astfel că, cel puțin din această perspectivă, tomeștenii au reușit să scape de dependența de o singură arteră rutieră (drumul județean Românești – Luncani – Caraș-Severin).

Citeşte şi: FOTO! Complex sportiv cu două bazine de înot, terenuri de tenis şi minifotbal, precum și o popicărie, nu departe de Timişoara

Odată rezolvată această problemă, Baloșeștiul n-a dispărut însă de pe radarul administrației locale, care și-a planificat pentru acest an continuarea programului de asfaltare a străzilor intravilane ale satului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Un sat din Timiş cu doar o sută de locuitori are o importanţă strategică

  1. Pentru ca la acest articol se lafaie reclama cu tipa care dupa doua ore vorbea fluent in Engleza, va intreb sincer: Chiar crede Renasterea in gogorita asta? Ce ar fi sa faceti un interviu, inclusiv video, cu una din geniile astea ce dupa doua ore vorbeste fluent in Engleza desi cu doua ore inainte habar nu avea de aceasta limba?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *