Abonează-te la Renaşterea bănăţeană!Ziar PDFZiar tipărit

Un salon de masaj a fost mistuit de un incendiu puternic

Cea mai mare parte a unui salon de masaj din judeţul Arad a ars, sâmbătă după masă, 12 pompieri militari intervenind mai bine de două ore pentru a-l lichida, focul ameninţând să se extindă la o clădire învecinată.

Un incendiu a cuprins, sâmbătă după masă, un salon de masaj din comuna Vladimirescu, de lângă municipiul Arad. La faţa locului au ajuns cinci autospeciale: trei maşini de stingere şi o autospecială de salvare şi lucru la înălţimi cu 12 pompieri militari şi o autospecială SMURD.

„În momentul sosirii primului echipaj de intervenţie incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă la etajul clădirii, propagat la o parte a acoperişului, şi cu posibiităţi mari de propragare la construcţia învecinată, care era la circa doi metri de casa cu rol de salon de masaj. S-a acţionat circa o oră pentru limitarea incendiului şi încă o oră pentru lichidarea lui. S-a reuşit stoparea incendiului înainte de a se propaga la construcţia învecinată şi de a pătrunde la partea inferioară a locuinţei. Persoanele care erau în clădire s-au autoevacuat. În aceste moment se fac cercetări pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu”, a declarat corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca.

În incendiu au ars complet acoperişul şi patru dintre cele cinci camere de la etajul întâi a clădirii, în care se aflau paturi şi mobilier din lemn, care au făcut ca flăcările să se extindă mai uşor. Între primul etaj al clădirii şi acoperiş nu exista placă de beton, ci doar scânduri şi rigips, ceea ce a întreţinut incendiul.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Un salon de masaj a fost mistuit de un incendiu puternic

  1. Pericolul propagarii incediului de la o casa la alta se datoreaza si prostiei de a utiliza materiale de proasta calitate, ieftine, fara a fi tratate ignifug si a construirii caselor la distante mici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare