Un primar și doi bodyguarzi cu pene conviețuiesc la conacul din Rudna

maria radermacher

O ardeleancă, germanizată prin căsătorie în țara lui Goethe, va deschide în satul timișean Rudna, comuna Giulvăz, o grădină zoologică cu animale domestice.

Locul unde timișenii vor putea interacționa cu prietenii necuvântători este chiar ograda conacului baronului Nicolici, cunoscut în zonă drept castelul de la Rudna.

”Vreau să creez un petting zoo, astfel încât cei mici să vadă de aproape animalele, să le poată hrăni, să se poată juca cu ele. Mai avem de lucru, pentru că și conacul trebuie restaurat în întregime. Momentan, ne descurcăm în limita posibilităților”, spune Maria Radermacher.

Ana-Maria poartă și numele stăpânei

În gospodăria femeii, alături de miorițe, pasc și oi de Camerun, care au ”emigrat” din Germania în Banat pentru a fi aproape de stăpâna lor. Printre ele, ”ca măgarul între oi” este Primarul, o cabalină mică cu capul mare și urechi lungi. Ana-Maria, o corcitură între o mioriță și un berbec camerunez, este preferata stăpânei, în poala căreia îi place să se alinte.

”S-a născut în urmă cu 14 zile și mi-e foarte dragă. Sora ei geamănă a murit la scurt timp după ce a venit pe lume”, spune Maria Radermacher. Emily, o scroafă vietnameză, este un pic geloasă pe noua pupilă a stăpânei și încearcă să-i atragă atenția cu un pupic.

AFLĂ MAI MULTE DIN EDIŢIA TIPĂRITĂ DE LUNI, 20 iulie, A COTIDIANULUI RENAŞTEREA BĂNĂEANĂ


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Un primar și doi bodyguarzi cu pene conviețuiesc la conacul din Rudna

  1. Copiii crescuti la tara au avut dintotdeauna ocazia sa vada animale domestice, si parintii mei au avut capre si ma jucam, ca copil, cu iezii in curte. Vaci, vitei, oi, miei, pasari de toate felurile incusiv bibilici si chiar pauni, sunt la tara la ordinea zilei.Tot gospodarul tine pe langa casa cateva animale, asa ca ce rost are acest „petting-zoo” (hop ca am si gasit un cuvant englezesc, ca suna mai bine…) taman la Rudna, la capatul judetului. Poate Renasterea doreste sa ne informeze ca doamna Ana-Maria a cumparat conacul si vrea sa-l reabiliteze. Du pa cum arata „adapostul” din foto … mai este munca multa… ca arata de lumea a III-a, paraginit si vai si amar… Petting-zoo…vezi Doamne…ca in rest, avem de toate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *