Un grup de hoţi a fost alungat din Timişoara. A luat-o spre Arad… (FOTO)

hoti 1

Mare fericire printre timişoreni după ce Cristi Brâncovan a anunţat că un grup de hoţi a părăsit oraşul. Cristi Brâncovan a fost cel care a început lupta cu hoţii din buzunare care îşi făceau „meseria” prin mijloacele de transport în comun din Timişoara.

Până la urmă, Cristi a reuşit să strângă în jurul său mai mulţi timişoreni care s-au alăturat luptei sale, iar autorităţile locale au intervenit în unele cazuri.

Poliţia locală a încercat de mai multe ori să strice cuiburile pe care oamenii fără adăpost şi le făceau în diferite zone din oraş. Unele persoane din aceste grupuri erau bănuite că ar fi comis diferite infracţiuni în Timişoara.

CUTREMUR în Biserica Ortodoxă: se INTERZIC anumite tipuri de CĂSĂTORII

Într-un final, „grupul de hoți de pe strada Sulina a fost văzut dimineață în Vinga, mergând în direcția Arad, ei fiind de loc din zona Sălaj-Cluj.

La o lună după evacuarea din imobilul ce-l ocupau abuziv de doi ani şi jumătate, care s-a dovedit că este al primăriei, după ce a fost sistematic deranjat de Poliția Locală şi Poliția Municipiului, comițând în disperare şi multe greşeli, totuşi grupul a fost spart şi de aceasta dată nu doar îşi mută tabăra în altă zona a oraşului, ci îl şi părăseşte”, scrie Cristi Brâncovan pe contul său de Facebook.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Un grup de hoţi a fost alungat din Timişoara. A luat-o spre Arad… (FOTO)

  1. Cristi Brancovan merita respectul nostru al tuturor. In special pentru modul in care se comporta !
    Si pentru tot .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *