Ultimul Revelion la Teregova…

S-a întâmplat în noaptea dintre anii 1948-1949, în vremurile tulburi în care rezistenţa anticomunistă din Banat încă mai năzuia să răstoarne regimul roşu. Planurile în acest sens erau făcute, ba chiar se fixase data pentru punerea lor în practică: totul urma să se întâmple în 17-18 martie, când era programată lovitura de la Timişoara.

N-a fost să fie, dar merită să reflectăm, peste timp, ce ar fi fost dac-ar fi fost. Despre acel Revelion, ultimul petrecut împreună de grupul de partizani de la Domaşnea, ne povesteşte prof. Ileana Silveanu (foto) autoarea lucrării-document „Cărările speranţei”, al cărei volum cu numărul XII se află în pregătire.

„Povestea mi-a istorisit-o soția lui Spiru Blănaru (foto), Mărioara, pe care am cunoscut-o în 1991 și de care m-a legat o caldă prietenie. A durat până la sfârșitul vieții ei. Acum, că ne apropiem de Revelion, mi-a revenit în minte și m-am gândit că trebuie transmisă mai departe. Să nu se piardă, fiindcă a fost cu miez, cu sens și de un tragism tulburător.

Luna decembrie a anului 1948 a reprezentat o perioadă de acalmie în Munții Banatului, în zona Feneș, Cracu Farcului, Teregova, Bolvașnița. Partizanii puneau la cale petrecerea de Anul Nou. Urmau să se adune și să discute despre ce va să se întâmple în martie 1949… Așa cum l-au restituit evocările Mărioarei, a fost ultimul Revelion la care s-au adunat soțul ei, Spiru Blănaru, sora ei, Anișoara Horescu și tatăl, Nicolae Horescu.

Printre oaspeți s-au numărat Pușchiță Petru, Caraiman Ioan, Copăceanu Martin și câțiva plugari din comuna Teregova. Nu se mai știe cine s-a ocupat de pregătirea bucatelor festive, cert este că, pentru a mai destinde atmosfera, gospodinele au hotărât să reia o veche tradiție populară. Înainte ca oamenii să se așeze la masă, așadar fără să știe cine ce loc își va alege, femeile au ascuns, sub o farfurie întoarsă cu susu-n jos, câte un lucruşor mărunt, menit să dea fiecăruia câte un indiciu despre cum va fi anul cel nou.

Cum necum, predicţiile au fost exacte. Marioara a găsit sub blid o felie de pâine, semn că va traversa o vreme de lipsuri materiale. Anişoarei i-a rânduit soarta fir de busuioc, simbol al dragostei, şi chiar s-a căsătorit la scurt timp după aceea.

Numai Spiru Blănaru, ridicând farfuria, a descoperit un glonte. << Anul ăsta încheiem socotelile>>, a fost replica lui de atunci… Să fi fost o premoniție? Se prea poate… Cert este că, în martie 1949, eroul anticomunist a fost rănit, apoi internat la Caransebeș, unde doctorii au încercat din răsputeri să-i prelungească internarea și să-l ajute să fugă.

Destinul a vrut altfel, iar Spiru Blănaru a fost executat la 16 iulie 1949, împreună cu Ianăș Grozăvescu, Romulus Marițescu, Martin Copăceanu, Petru Pușchiță și Vichente Pușchiță. Acțiunea de răsturnare a comunismului, care ar fi trebuit să pornească de la Timișoara, de pe strada Pop de Băsești nr. 32, de la casa lui Ion Belințan, n-a mai avut loc. S-a întâmplat abia peste patru decenii, cu alte personaje apărute pe scena istoriei”, ne spune Ileana Silveanu.

Abonează-te la Renaşterea bănăţeană! Ziar PDFZiar tipărit


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare