Uivarul timişean are un „tiz” în… Slovacia

Locuiesc în comuna timişeană Uivar. S-au născut aici şi tot pe aceste meleaguri au văzut lumina zilei şi părinţii lor, dar ei nu se consideră, nici pe departe, „uivăreni” , fiind mai legaţi sufleteşte de Oaş şi Maramureş, ţinuturile de obârşie a înaintaşilor lor.

Localitatea bănăţeană, a cărei primă atestare documentară datează din anul 1767, când au fost colonizate aici familii de germani şi de maghiari, este amplasată pe un teritoriu unde s-au descoperit resturi ale unor aşezări neolitice, dar şi daco-romane şi medievale, însă în legătură cu denumirea ei există mai multe ipoteze, insuficient documentate.

„Numele unguresc, care s-ar traduce prin <>- Ujvaros – n-are legătură cu etnicii maghiari ajunşi aici în secolul al XVIII-lea. Satul a fost, de altfel, mai degrabă nemţesc, iar memoria obştii, câtă mai este, a fixat perioada în care germanii au reprezentat populaţia majoritară drept una de referinţă în ceea ce priveşte ordinea, curăţenia, regulile stricte de la care nu se abătea nimeni.

Este greu de crezut că denumirea ar avea cum să aibă de-a face cu vreo cetate preexistentă, căci distanţa în timp dintre aşezările anterioare din zona comunei de astăzi este mult prea mare.

Cea mai probabilă este o altă versiune, pe care am auzit-o mai recent, dar eu nu sunt istoric de profesie. Se pare că în Slovacia există un orăşel care se cheamă Uivar şi că, printre cei dintâi colonişti, s-ar fi aflat câteva familii originare din această localitate.

Este foarte posibil ca ei să fi botezat locul de adopţie cu cel de unde veneau, la fel cum s-a întâmplat în multe rânduri şi în multe zone geografice cu prilejul acestui tip de strămutări. La ora actuală, în comuna noastră au mai rămas cinci-şase nemţi şi vreo zece case de maghiari. Germanii au plecat, pe rând, iar localitatea a fost repopulată, încă de prin 1950, cu oşeni.

Chiar dacă ei au rămas aici, iar urmaşii coloniştilor sunt născuţi şi trăiesc în Uivar, comunitatea, ca atare, n-a reuşit să se cristalizeze. Au mai fost şi modificări de ordin administrativ.

În 1968, la înfiinţarea ei, se uneau de fapt Iohanisfeldul, Otelecul, Pustinişul şi Uivarul, pentru ca, în 2008, Otelecul să devină comună şi să primească în componenţă satul Ionel. Oricum, oamenii de pe aici nu au reuşit să-şi creeze o legătură afectivă cu acest colţ de pustă bănăţeană”, ne spune un localnic.

Nici el nu este băştinaş, dar trăieşte de câteva decenii bune în „Cetatea nouă”, a cărei istorie îl pasionează în egală măsură ca şi dinamica unei populaţii care s-a aşezat, dar nu s-a şi asimilat în mediul de adopţie.