Traficul nu reprezintă un infern pentru toți timișorenii

popa sapca

Închiderea parțială a pasajului de pe strada Popa Șapcă a dat peste cap traficul din Timișoara. Pentru a ajunge din Calea Lipovei în centru, șoferii trebuie să apeleze la rute ocolitoare, fie pe la gara mică, fie pe Calea Aradului.

Având în vedere faptul că, astfel, se irosește mult timp, nu toți sunt dispuși să facă acest compromis. Unii șoferi au găsit o modalitate mai eficientă de a fenta aglomerația, alegând să nu respecte regulile de circulație.

Profitând de faptul că muncitorii care execută lucrările pe strada Popa Șapcă nu încep lucrul prea de dimineață, dar și de absența oamenilor legii pe stradă, șoferii mai zeloși se strecoară, fără să fie deranjați de nimeni, pe lângă indicatorul care interzice accesul autovehiculelor pe porțiunea aflată în lucru.

Astfel, aceștia reușesc să parcurgă aceeași distanță în doar două minute, în vreme ce ceilalți participanți la trafic ajung la destinație cu mare întârziere.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *