Tineri din Timiş şi Arad, sclavi pe plantaţii din Germania

romani

Doi cetățeni germani au fost arestați preventiv, fiind cercetați penal după ce ar fi exploatat în Germania 30 de români, între care mulți timişeni şi arădeni, pe care i-ar fi folosit pe o plantație de căpșuni din Germania și la alte munci agricole.

Conform unui comunicat de presă remis, miercuri, de Poliția Județeană Arad, ancheta s-a derulat în mai multe județe, din care provin cel puțin 30 de persoane care ar fi fost exploatate în munci agricole în Germania, în special pe o plantație de căpșuni.

Suspecții sunt un bărbat de 56 de ani, cetățean german, și o femeie de 40 de ani, cu dublă cetățenie, română și germană, ei fiind reținuți de către anchetatori în timp ce încercau să părăsească teritoriul țării având ca destinație Germania. Cei doi au fost reținuți pe bază de ordonanță de reținere, pe Aeroportul Cluj-Napoca, de unde urmau să plece cu un avion.

”În perioada iulie 2014 – iulie 2015, cei doi ar fi recrutat 30 de victime, femei și bărbați, din Arad, Timiș, Suceava și Covasna, pe care le-ar fi cazat și exploatat în Germania. De asemenea, s-a stabilit că victimele erau constrânse să presteze sau să îndeplinească diferite servicii, în agricultură”, precizează comunicatul.

Bărbatul este acuzat de trafic de persoane, iar femeia, de complicitate la trafic de persoane, anchetatorii confiscând de la aceștia suma de 31.680 de euro pe care o aveau asupra lor.

Suspecții au fost prezentați magistraților Tribunalului Arad, care au admis cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În acest caz, anchetatorii români au colaborat cu autorităţile din Germania, prin intermediul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane.

Sursa: arq.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Tineri din Timiş şi Arad, sclavi pe plantaţii din Germania

  1. Cand am citit titlul,puteam sa jur ca unul dintre ei,este roman.Un neamt singur nu face asa ceva.Trebuia sa fie o lepra romanca care sa-l influenteze in scop malefic pt.a exploata un grup de lucrarori romani.Din pacate asta ne caracterizeaza ca si natie.

Dă-i un răspuns lui Bogdan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *