Timișoara și cruciada pierdută

Cu exact 620 de ani în urmă, mai exact la 7 octombrie 1396, pe porțile cetății Timișoarei își făceau intrarea rămășițele oastei creștine înfrânte, cu o săptămână mai devreme, la Nicopole.

Celebra bătălie a reprezentat un moment de cotitură în istoria regiunii noastre și, mai larg, a Europei, marcând sfârșitul epocii cruciadelor clasice și deschizând un nou capitol al istoriei politico-militare: ”cruciada de independență” a popoarelor est-europene, care a adus în prim-planul istoriei seria marilor voievozi români, dar și a conducătorilor celorlalte state vecine.

Episodul de la Nicopole mai reprezintă și un capitol din îndelungata (chiar dacă astăzi mai puțin studiata) colaborare româno-maghiară, întrucât oștile care s-au opus expansiunii otomane au fost furnizate în primul rând de Țara Românească și Regatul Ungariei, conduse pe atunci de Mircea cel Bătrân și Sigismund de Luxemburg – iar dacă tabăra creștină a fost înfrântă, a fost din cauza celorlalți participanți la coaliție: Regatul Franței, Sfântul Imperiu German, cavalerii ospitalieri și Republica Venețiană, reprezentate pe câmpul de luptă de comandanți aroganți. De partea cealaltă, Imperiul Otoman se afla sub conducerea redutabilului (și nu doar sub aspect militar) sultan Baiazid, care îi avea ca aliați de nădejde pe sârbii lui Ștefan Lazarevici. Rolul Timișoarei în acest moment major de istorie politico-militară a fost crucial, cetatea de pe Bega constituind comandamentul logistic al campaniei.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare