ŢI SE RUPE INIMA! O familie cu şase copii, plus al şaptelea pe drum, locuieşte în condiţii sărăcăcioase, dar plăteşte totuşi o chirie de 150 de euro proprietarului

saracie 1

În judeţul Timiş a fost identificat un caz social deosebit. Este vorba de o familie cu şase copii, plus al şaptelea pe drum, care locuieşte în condiţii foarte sărăcăcioase, dar plăteşte totuşi o chirie de 150 de euro proprietarului. O mare parte din venituri o reprezintă alocaţia copiilor, părinţii descurcându-se mai greu pe piaţa muncii.

Organizaţia femeilor liberale a transmis cazul primarului Nicolae Robu, care a fost sensibilizat de cele prezentate, motiv pentru care a cerut Direcţiei sociale a primăriei să analizeze situaţia. Răspunsul a fost prompt, tuturor membrilor familiei nevoiaşe oferindu-li-se o masă gratuită, timp de trei luni.

De asemenea, părinţii au fost sfătuiţi să întocmească un dosar social, în vederea posibilei încadrări prioritare la acordare a unei locuinţe. Măsura este de apreciat, chiar dacă astfel de ajutoare sociale nu rezolvă problema în profunzimea ei.

Pe de altă parte, dacă nici chiar o familie de opt persoane (în curând, nouă) nu primeşte aşa uşor o garsonieră de la municipalitate, ar fi bine să conştietizeze situaţia şi mulţi timişoreni care au cu o situaţie mai bună, dar care bat frecvent pe la uşile primăriei, în căutarea unei locuinţe de la stat.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

10 thoughts on “ŢI SE RUPE INIMA! O familie cu şase copii, plus al şaptelea pe drum, locuieşte în condiţii sărăcăcioase, dar plăteşte totuşi o chirie de 150 de euro proprietarului

  1. Mda, familie cu copii fara numar, fara numar…Presupun ca sunt intelectuali si lasa mostenire poporului roman un ADN plin de calitati si virtutzi…

  2. Sa ma ierte dumnezeu dar de ce fac atatea copii daca nu sunt in stare sa ii ofere un trai bun ..bietii copii nu au nici o vina dar patinti da..si cel mai crunt e ca fac copii ptr alocatie si ajutoare

  3. Stefan si Aurelia … nu e vorba de rautate ci de un simplu si crud adevar: daca nu te descurci sa ai un loc de munca si nu iti permiti un trai decent pentru TINE SI SOTUL TAU si poate 1 COPIL … atunci de ce te pui sa faci atatia copii fara sa iti permiti sa le oferi un trai decent si o copilarie cum o merita?! Mai ieftina sau poate gratis este o metoda anticonceptionala NU SUFERINTA SI LIPSA multor lucruri la care ii supui pe copii si pe tine. Nu ii judec pe acesti oameni dar sincer nu ar fi mai corect sa nu faca atatia copii si sa traiasca din mila primariei (care si asa cu greu te ajuta) si din mila altor oameni?! Poate multi astfel de copii sunt foarte inteligenti si merg la scoala si invata bine dar de suferit…. sufera din lipsa banilor si a conditiilor in care sunt nevoiti sa traiasca (inghesuiti toti intr-o camera si cu un loc limitat unde isi pot face temele si pot invata in liniste).

  4. Trebuie ajutata aceasta familie,de aia am ajuns sa n-avem bani de pensii ca dupa revolutie nimeni nu s-a mai gandit decat sa isi faca casa ,masina ,sa-si traiasca viata si cand au dorit un copil(ca jumatate de copil nu se poate)au trebuit sa apeleze la fertilizare in vitro.

  5. Mi-aduc aminte ca Domnul Isus spunea, ca pe saraci ai vom avea mereu printre noi, deci in limita posibilitatilor sa ai ajutam. Tot in Biblie gasesc scris ca femeia va fi mantuita prin nasterea de fii. Deci este o porunca data de Dumnezeu sa nu oprim nasterea de copii prin orice modalitati ar fi. Dumnezeu e stapan cati copii sa aiba fiecare, deci El e Dumnezeu nu ,,noi,, . Deci sa nu mai judecam ci sa ajutam ,caci vom fi odata rasplatiti de Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *