Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii, condamnat la patru ani de închisoare cu executare

Stelian Fuia

Stelian Fuia a primit sentinţa pentru acuzaţii de abuz în serviciu, după ce a fost trimis în judecată de DNA, pentru fapte comise în perioada în care director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea Decizia nu este definitivă. Fuia ar fi favorizat firma cumnatului său în vâzarea unor imobile.

În mai 2014, fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu în cazul vânzării unor imobile aparţinând Staţiunii de Cercetare a Plantelor Medicinale Fundulea, prin care ar fi fost favorizată firma cumnatului său, prejudiciul fiind de peste 1,6 milioane de lei. Faptele ar fi fost comise între 2005-2007.

Fuia, director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea la data faptelor, a fost judecat de Curtea de Apel Bucureşti, pentru abuz în serviciu, cu obţinerea de foloase necuvenite.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Daniel State, cumnatul lui Fuia, asociat la SC Procera Agrochemicals, Dragoş Alin Paraschivoiu, director la o societate specializată în agricultură, şi executorul judecătoresc Constantin Oprişan, pentru complicitate la abuz în serviciu, cu obţinerea de foloase necuvenite, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Stelian Fuia, în calitate de director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea, funcţie pe care a deţinut-o din 1 martie 2005 până în 15 decembrie 2007, „cu ştiinţă şi în înţelegere cu inculpaţii State Daniel, Paraschivoiu Dragoş Alin şi Oprişan Constantin, a omis îndeplinirea unui act de serviciu, respectiv nu a efectuat demersuri pentru prezentarea documentelor din care rezulta că proprietar al unor bunuri era statul român, în cadrul unei proceduri de executare silită derulată în perioada mai-decembrie 2005, fapt ce a condus la scoaterea ilegală, prin procedură de licitaţie, a respectivelor imobile din patrimoniul statului”.

Procurorii au precizat că Stelian Fuia, deşi ştia că împotriva Staţiunii de Cercetare Fundulea s-a declanşat, ca urmare a unei sentinţe civile, o procedură de executare silită a unor bunuri pe care instituţia le deţinea în calitate de concesionar, nu a făcut contestaţie la executare, conform Codului de procedură civilă, şi nu a arătat că bunurile se aflau în patrimoniul statului.

În urma licitaţiei organizate de Constantin Oprişan la 19 decembrie 2005, firma Procera Agrochemicals România, reprezentată de Daniel State, a obţinut foloase necuvenite de 174.631 de lei, iar Dragoş Alin Paraschivoiu a fost împroprietărit fraudulos. Prejudiciul adus statului şi nerecuperat este de 1.611.522 lei (echivalentul a peste 358.000 de euro), susţin procurorii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *