SONDAJ Avangarde: PSD ar lua 43% la alegeri, PNL – 27%

stampila vot

Cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare, Partidul Social Democrat se află în topul preferinţelor, cu 43%. Potrivit unui sondaj Avangarde, PSD este urmat, în opțiunile alegătorilor, de PNL și USR. În plus, potrivit aceluiaşi sondaj, Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi Alina Gorghiu sunt cei mai apreciaţi preşedinţi de partide.
Din sondajul Avangarde reiese că aproximativ trei sferturi dintre români cred că ţara merge într-o direcţie greşită.

De asemenea, întrebaţi care este părerea lor despre preşedinţii partidelor din România, Liviu Dragnea şi-a adjudecat primul loc în topul opiniilor pozitive ale repondenţilor. Cota acestuia este de 43 la sută.

Liderul PSD este urmat de Călin Popescu Tăriceanu, cu 38 de procente, pe locurile trei şi patru sunt Alina Gorghiu şi Traian Băsescu, la o diferenţă mică, de 29, respectiv 27 la sută.

Pe locul cinci se află Nicuşor Dan, cu 19 la sută. Pe ultimele trei locuri sunt Marian Munteanu, Bogdan Diaconu şi Kelemen Hunor.

Cel mai bine cotați președinți de partid:

Liviu Dragea – 43%

C. P. Tăriceanu – 38%

Alina Gorghiu – 29%

Traian Băsescu – 27%

Nicușor Dan –19%

Marian Munteanu – 17%

Bogdan Diaconu – 16%

Kelemen Hunor – 9%

În ceea ce privește preferințele în ceea ce privește votul românilor la alegerile parlamentare, primul loc este ocupat de PSD, cu 43 la sută. Locul doi este ocupat de PNL, cu 27 la sută.

La o diferenţă considerabilă urmează şi USR cu 8 la sută. Potrivit sondajului, ALDE ar obţine 6 la sută. PMP şi UDMR se află la egalitate, cu 5 procente fiecare.

Datele mai arată că Partidul România Unită, Alianţa Noastră România şi Partidul România Mare ar rata intrarea în Parlament.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul României, dvs.personal cu ce partid sau alianţă politică aţi vota?

PSD – 43%

PNL – 27%

USR – 8%

ALDE – 6%

PMP – 5%

UDMR – 5%

PRU – 3%

ANR – 1%

PRM – 1%

Alții – 1%

Sondajul a fost realizat de Avangarde în perioada 20 – 27 noiembrie. Au fost intervievaţi telefonic 1.000 de repondenţi cu vârsta de peste 18 ani. Marja maximă de eroare este de plus – minus 3,1 la sută, pentru un interval de încredere de 95 la sută.

realitatea.net


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “SONDAJ Avangarde: PSD ar lua 43% la alegeri, PNL – 27%

  1. Facand o comparatie urmare prestatiilor media a reprezentantilor primelor doua partide conform sondajelor, datorita competentei si credibilitatii in tot ce au intreprins pina acum , duminica pe 11 decembrie 2016 VOTEZ LISTA PSD-ului . Valul actual de politicieni imi inspira incredere in adevaratul sens al cuvantului .PSD .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *