Şoferii din Timişoara „driblează” legea, pietonii şi bicicliştii… plătesc! – FOTO

2

În Timişoara se desfăşoară, de câteva zile, o campanie de sancţionare a pietonilor indisciplinaţi. Acest lucru se întâmplă în timp ce şoferii continuă să parcheze anapoda, pe trecerile pentru pietoni, pe trotuare sau în alte locuri interzise. Se pare că poliţiştii timişoreni amendează „orice mişcă fără motor”.

amendaAşa se face că, de exemplu, zilele trecute, un timişorean care a trecut pe zebră, e drept, pe bicicletă a fost sancţionat cu 630 de lei.

Nu a protestat, însă i s-a părut o amendă mult prea mare. „Din punctul meu de vedere cu bucurie şi drag acceptam şi îmbrăţişam amenda dacă era, să zicem, până în 150 de lei, pentru că am greşit.

1Sunt o persoană responsabilă, care îşi asumă… chiflele, conştientizez importanţa respectării legii. În mod contrar, dumnealor au acţionat în mod autoritar, ferm, fără comunicare şi înţelegere empatică, abuzând de autoritatea cu care sunt investiţi….

Pe mine, ca şi cetăţean, m-au pierdut. Era mai bine dacă ar fi acţionat în direcţia conştientizării greşelii mele pe care mi-am asumat-o încă de la început”, spune Marius Dalea. Trotuarele şi trecerile pentru pietoni din zona centrală a Timişoarei sunt ocupate în mare parte de autoturisme. Chiar şi în locurile special amenajate şi marcate pentru biciclete, din Piaţa Sfântul Gheorghe, sunt parcate maşini.

3Prin urmare nu ne-ar mira ca poliţiştii, în curând, să-i amendeze pe pietonii care trec pe lângă zebră, pentru că pe trecere stau autoturisme…

În ţările civilizate se duc campanii pentru promovarea mersului pe jos sau pe bicicletă, iar de curând, de exemplu, se desfăşoară pe reţelele de socializare o campanie a… călăreţilor, care atrag atenţia motocliştilor că există şi ei pe drumurile care le sunt permise.

Acest lucru vine după ce au avut loc mai multe accidente. Astfel, zeci de călăreţi se fotografiază fără haine şi îşi publică pozele, pentru a fi mai… vizibili faţă de ceilalţi participanţi la trafic.

În Timişoara, însă şoferii sunt cei care fac legea.

4


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “Şoferii din Timişoara „driblează” legea, pietonii şi bicicliştii… plătesc! – FOTO

  1. Ok, dar totusi, desteptiilor sau desteptelor ce parcheaza total aiurea nu le face nimeni nimic? chiar sunt lasati in pace? O sa mai merg mult pe sosea cu carutu cu bebe pe langa masini care au viteza mare,ca pe trotuar nu este loc ca este parcata conserva. O Doamneee!! Numai cine are bebe intelege gravitatea situatiei. Pana acuma imi venea sa le trag o gzarietura zdravana pe toata lungimea masinii , dar am zis sa nu fiu asa de rea si sa dau dovada de putina minte fata de ei si tare bine m-as simti macar sa le fac varza un far din fata.Sa se invete minte data viitoare!

  2. Ii recomand domnului Marius Dalea sa faca urgent contestatie contra amenzii, in caz ca se refuza sa-si ia un avocat si sa dea „organele de ordine” in judecata. 630 lei pentru nimic… asta-i chiar exagerat. O avertizare verbala ar fi ajuns, cel mult o amenda de, sa zicem, 40-50 de lei… in acest caz, baietii au sarit peste cal. In locul lui as fi intins-o, bicicletele nu au numar de inmatriculare, asa ca nu aveau aia nici o sansa sa-l prinda. Pur si simplu te proptesti in pedale si..valea. E o metoda buna, am practicat-o si eu… functioneaza.

  3. Cadrele „bine” pregatite de la Politia rutiera ar trebui sa mai consulte Regulamentul de circulatie inainte de a intreba la Bucuresti in ce conditii se poate traversa pe bicicleta strada. In cazul cand exista acel marcaj cu linie intrerupta in continuarea unei piste de biciclete conform Regulamentului acesta este destinat exclusiv travesarii biciclistilor. Biciclist conform codului rutier este conducatorul unui vehicul, adica circula PE bicicleta!! Doar la o trecece de pietoni fara acel marcaj biciclistul este obligat sa coboare de pe bicicleta devenind astfel pieton. Din pacate multi soferi si mai grav politisti habar nu au de aceasta prevedere pe care ar fi trebuit sa o invete pentru examenul de obtinere a permisului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *