Șmecherie cu iz de legalitate. De la agonie, la extaz financiar

sdm

Patru milioane de lei (aproape un milion de euro!) au ieșit din bugetul local și au intrat în pușculița SC Drumuri Municipale Timișoara SA, societate a primăriei, care a cerșit un ajutor financiar pentru a scăpa de insolvență

În anul următor injecției de capital, primite pentru acoperirea unor găuri negre generate de prostia unor șefi, aceștia nu numai că nu au fost sancționați, dar li s-au dublat salariile!

În primăvara anului 2013, una dintre societățile deținute de Primăria Timișoara, SC Drumuri Municipale Timișoara SA (SDM), s-a aflat la un pas de intrarea în insolvență. Cum s-a ajuns la așa ceva? Simplu, fiindcă societatea cu pricina a pierdut un proces, în urma căruia a fost nevoită să plătească o sumă importantă, circa 300.000 de euro, reclamanților.

sdm1Este vorba de plata pagubelor generate de explozia produsă în 17 mai 2008, pe strada Alexandru Vlahuță, când, în cursul unei lucrări, cupa excavatorului SDM a rupt o conductă de gaz metan, iar în urma scurgerilor de gaz, casa de lângă conductă a luat foc și a fost distrusă în mare parte.

Chiar dacă, în mod normal, într-o asemenea situație, eroarea care a dus la deflagrație trebuia să aibă un vinovat – și nu neapărat excavatoristul, că omul ăla n-a manevrat utilajul de capul lui, ci în urma unor indicații prețioase ale șefilor săi -, conducerea SDM a pus batista pe țambal și a ieșit din gaura financiară printr-o șmecherie cu iz de legalitate.

Cu jalba în proțap

Printr-o adresă trimisă Consiliului Local Timișoara, în primăvara lui 2013, conducerea SC Drumuri Municipale SA cerșea un ajutor financiar din bugetul public, invocând, la grămadă, atât plata despăgubirilor stabilite de instanța de judecată, cât și acoperirea ratelor și dobânzilor la un credit pe care societatea îl avea la bancă sau sumele necesare aprovizionării cu materiale de construcție și combustibil pentru executarea lucrărilor contractate.

Zis și făcut. În ședința de plen din 23 aprilie 2013, s-a aprobat fără prea multe comentarii „majorarea capitalului social al SC Drumuri Municipale Timişoara SA cu un aport în numerar, depus la bancă, în sumă de 4.000.000 lei”. În timpul ședinței, primarul Nicolae Robu le-a explicat consilierilor locali: „Numărul de acțiuni nu se modifică, această majorare de capital este necesară pentru că SDM-ul este într-o situație economică critică. Are de plătit datorii și, dacă nu le plătește, va intra în executare silită”. Hotărârea s-a luat cu unanimitate de voturi, iar cele patru milioane de lei (aproape un milion de euro!) au ieșit din bugetul local și au intrat în pușculița SDM-ului.

Prinț, din cerșetor

În fine, oamenii au primit cadoul, au spus „Bogdaproste!” și au trecut la plata datoriilor, astfel că SDM n-a mai ajuns în situația să fie executată silit, așa cum îi speria primarul Robu pe consilierii locali. Din câte se pare, însă, după ce au aprobat cu atâta lejeritate acoperirea găurilor negre generate de prostia rămasă nesancționată a unor șefi din SDM, atât primarul, cât și consilierii locali s-au făcut că nu observă că, într-un mod miraculos, în anul următor „injecției” de un milion de euro, 2014, salariile celor din conducerea SC Drumuri Municipale SA au suferit un alt tip de explozie decât cea produsă în 2008.

Astfel, dacă în anul 2013, conform declarației de avere, directorul economic al SDM, Marcela Fericel, încasa un salariu anual de 65.187 de lei (circa 5.400 de lei pe lună), în 2014, venitul anual al acesteia s-a dublat, ajungând la 129.056 lei (aproximativ 10.700 de lei pe lună)!

La rândul său, directorul tehnic de producție Valentin Martânov (actualul director general al societății), câștiga, în 2013, 65.128 de lei (5.400 de lei pe lună), pentru ca, un an mai târziu, deci după cadoul făcut de Consiliul Local Timișoara, acesta să sară la un venit de 132.432 lei (circa 11.000 de lei pe lună). În sfârșit, Octavian Bulboacă, fostul director general, ieșit la pensie în anul 2014, câștiga în anul 2013 suma de 60.939 de lei, pentru ca, pentru cele șapte luni din anul 2014 în care a mai ocupat această funcție, să ridice din casieria societății suma de 89.499 de lei!

Primarul, lăsat de căruță

primaria-timisoaraAcum, nu spunem că șefii SDM și-au dublat salariile tocmai din banii primiți de la consiliul local – nu că ar fi imposibil, ci că nu putem demonstra lucrul ăsta -, doar că ni se pare cel puțin indecent ca imediat după ce te-ai văitat că ai rămas în fundul gol și că riști să rămâi fără obiectul muncii, să recurgi la o asemenea manevră.

Parcă trecerea de la o posibilă insolvență la o asemenea relaxare financiară care să-ți permită dublarea salariilor (bănuim că doar șefii au beneficiat de această acțiune) este, totuși, un pic cam prea rapidă…

Ca să nu mai spunem că, în goana lor de umplere a propriului portofel, celor din conducerea SDM nu le-a păsat că îl lasă mult în urmă, ca salarizare, inclusiv pe primarul Timișoarei, cel care le-a ținut partea când cu acordarea ajutorului de un milion de euro!

Departe de noi intenția de a plânge pe umărul lui Nicolae Robu, care are venituri consistente și din activitatea didactică de la Universitatea Politehnica și nu numai, dar e stupefiant ca acesta să aibă un salariu anual de 70.000 de lei ca primar, iar șefii societății subordonate municipalității să câștige o sumă aproape dublă!

Sigur, discuția e mai veche, s-a mai vorbit despre această inechitate, fiind de notorietate faptul că toți șefii regiilor locale, subordonate primăriei și consiliului local, au un salariu sensibil mai mare decât cel al primarului, doar că, în cazul de față, trecerea de la agonie la extaz financiar a fost mult prea ostentativă…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *