METEO. Sfârşit de săptămână ploios, dar de luni vine CANICULA

Timisoara

În ultima zi a săptămânii, vremea se menţine ploiasă. În special în vestul şi sud-estul ţării, vor fi averse însoţite de descărcări electrice şi izolat grindină. De luni, vremea se va încălzi, devenind caniculară spre după-amiază. Miercuri, temperaturile maxime se vor încadra în general între 31 şi 39 de grade Celsius, cu 37..38 grade Celsius în Bucuresti.

Duminică, îndeosebi în vest, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse şi trecător descărcări electrice, local în sud-est, iar după-amiază şi seara pe arii restrânse în zona de munte şi izolat în Transilvania şi Oltenia. Vor fi condiţii de grindină, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp. Vântul va sufla cu unele intensificări în Dobrogea, estul Munteniei şi la munte, dar de scurtă durată şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 23…25 de grade pe litoral şi 34…35 de grade în Câmpia şi Dealurile de Vest, unde vom resimti deja un disconfort termic foarte accentuat.

PROGNOZA METEO. În Bucureşti, în prima parte a zilei cerul va avea înnorări şi trecător este posibil să plouă slab. După-amiaza şi noaptea, cerul va deveni variabil, dar în orele serii cresc din nou şansele pentru ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade.

PROGNOZA METEO. Luni, vremea va continua să se încălzească şi va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, caniculară după-amiaza îndeosebi în regiunile vestice, unde şi disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depăşind pragul critic de 80. Temperaturile maxime se vor încadra între 26…28 de grade pe litoral şi 37…38 de grade în Câmpia de Vest. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi doar izolat vor fi ploi de scurtă durată şi, posibil, descărcări electrice, dimineaţa în extremitatea de sud-est, iar în a doua parte a zilei în zonele de munte.

În Bucureşti, vremea va continua să se încălzească şi va deveni călduroasă în orele amiezii. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade.

PROGNOZA METEO. Marţi, vremea se va menţine călduroasă în toată ţara, caniculară după-amiaza în special la câmpie şi la podiş, unde disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 31 şi 39 de grade in Banat, poate si in sudul Crisanei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara în nord şi in nord-est, unde izolat vor fi averse slabe şi descărcări electrice.

În Bucureşti, vremea va fi caniculară în orele amiezii, când se va înregistra o temperatură maximă de 35…36 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab.

Si MIERCURI vremea va fi caniculară în toate zonele de câmpie şi podiş, iar disconfortul termic va fi accentuat. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări după-amiaza şi noaptea în nordul şi nord-vestul ţării, unde pe arii restrânse vor fi averse slabe şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat.

Joi canicula persita in sud si in est, dar in celelalte zone, apoi si in zilele următoare valorile termice vor marca o scădere treptată şi se vor apropia de mediile climatologice ale perioadei în toate regiunile dar treptat îşi vor face apariţia ploile de vara si desc electrice.

romaniatv.net


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *