Sfântul Sava, părintele spiritual al sârbilor

Sârbii din Banat şi de pretutindeni îl sărbătoresc vineri pe Sfântul Sava. Acesta a fost întemeietorul bisericii şi statalităţii sârbe, dar şi ocrotitorul şcolilor sârbeşti de pretutindeni.

Sfântul Sava (1175 – 1235) a fost un prinţ şi călugăr ortodox, primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe autocefale, creatorul literaturii şi legislaţiei sârbe, fondatorul Mănăstirii Hilandaru de pe Muntele Athos şi un mare diplomat.

Numele său secular a fost Rastko Nemanic, el fiind cel mai tânăr fiu al domnitorului Ştefan Nemania şi, astfel, membru al Casei Regale Nemanici. S-a dedicat de timpuriu vieţii monahale, primind numele Sava, şi a influenţat, printre altele, literatura medievală din ţara vecină.

În 1219 a redactat prima constituţie din Serbia – Nomocanonul Sfântului Sava, o compilaţie de drepturi civile bazată pe dreptul roman şi legi canonice după modelul Conciliilor ecumenice, scopul fiind acela de a crea un sistem legal codificat în micul regat sârbesc şi să reglementeze, de asemenea, rânduielile bisericeşti. Se consideră însă că marea sa realizare a fost înfăptuirea unei Biserici Sârbe independente, în 1217.

Sfântul Sava este nu numai una dintre cele mai importante figuri ale istoriei sârbe, ci şi o mare personalitate a ortodoxiei. Îndrăgit de contemporani şi canonizat de biserică, el este patronul spiritual al sârbilor de pretutindeni, iar viaţa şi devotamentul său personal pentru poporul în sânul căruia s-a născut au făcut obiectul a numeroase lucrări artistice, din perioada medievală până în cea modernă.

Astăzi, de ziua Sfântului Sava, la cele trei biserici ortodoxe sârbe din Timişoara şi în alte 53 de lăcașuri de cult şi cinci mănăstiri sârbeşti din țară se va oficia Sfânta Liturghie. După slujbă va avea loc ceremonia tăierii colacului, iar peste tot nași vor fi elevii de etnie sârbă.

Uniunea Sârbilor din România își cinstește și în acest an patronul spiritual prin academii festive şi spectacole organizate Timişoara, București, Sânnicolau Mare, Moldova Veche şi Reşiţa, unde îşi vor da concursul corurile şi formaţiile cultural sârbeşti din orașul de pe Bega, dar și de la Variaș, Novi Sad, Sânnicolau Mare, Sânpetru Mare, Saravale, Sviniţa, Moldova Veche, Socol, Belobreşca,Pojejena, Radimna, Reșița, Deta, Sânmartinu Sârbesc și Sanciova.

Timișorenii de etnie sârbă vor participa în această seară, de la ora 19, la Academia Festivă Sfântul Sava, care va avea loc pe scena Operei Naționale Române. La manifestare vor participa elevii Liceului Teoretic „Dositei Obradovici”, Corul Catedralei Ortodoxe Sârbe, VIS „Generacija” Timişoara, Ansamblul „Mladost” (foto), Grupul vocal „Sveti Nikola” Variaș și Orchestra Radioteleviziunii Voivodina (Serbia), condusă de Mića Janković.

Tradiționalul cuvânt de învățătură va fi rostit de scriitorul Goran Mrakić, iar seara se va încheia cu îndătinatul bal de Sfântul Sava, la care sunt invitați Mircea Băcală, prefectul de Timiș, Nicolae Robu, primarul Timișoarei, Lazar Manoljovic, Consul general al Republici Serbia la Timișoara, Nedeljko Tenjović, consilierul preşedintelui Republicii Serbia, și Srdjan Kružević, viceprimarul orașului Novi Sad.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare