Șeful finanațelor orăvițene, trimis în judecată

mita

Procurorii din cadrul DNA Timişoara au dispus trimiterea în judecată a lui Costa Goian, șeful Serviciului fiscal orășenesc Oravița, arestat la domiciliu, și a lui Aurelian Păsule, avocat în Baroul Caraș-Severin, în stare de libertate.

Din rechizitoriul întocmit de procurori, reiese că Goian a pretins prin intermediul amicului său avocat 7.000 de euro de la un om de afaceri, promițând că-și va exercita influența asupra factorilor de decizie din cadrul ANAF, astfel încât să nu se dispună măsurile legale ce se impuneau a fi aplicate cu ocazia unui control efectuat la firma persoanei respective, respectiv sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la existența infracțiunii de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de aproximativ 100.000 euro. Dosarul a fost trimis, spre judecare, la Curtea de Apel Timişoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *