Timişoara e plină de cerşetori şi nu mai e nimic special apariţia lor prin toate locurile posibile. Pe trotuar, în tramvai, în intersecţii, prin spitale, benzinării şi pieţe, apar mereu oameni care cerşesc bani, invocând diverse situaţii.
La unii se vede că au handicap fizic, alţii se prefac, iar alţii doar pretind că se află într-o situaţie disperată: ba n-au bani pentru copii, ba n-au ce mânca, ba au rămas fără locuinţă, ba invocă tot felul de alte motive care ar putea stârni emoţia trecătorilor.
Pe mulţi, lumea îi cam ştie, pentru că îşi fac veacul într-un anumit loc şi nu îndrăznşte nimeni să-i dea la o parte, cerşetoria având şi ea regulamentele ei interne. Totul e bine-cunoscut, pare absolut banal şi nu mai şochează pe nimeni dacă e interpelat de cineva care îi spune că îi trebuie doi lei pentru pâine. Iată însă că există o dinamică a muncii şi în această îndeletnicire şi au apărut noi abordări, care sparg clişeele obişnuite.
De o vreme, sunt grupuri de două-trei persoane care abordează cetăţenii cu o adresare inedită: „Facem chetă pentru bere, dacă sunteţi dispus să contribuiţi…”.
Trecătorul e, pur şi simplu, năucit de o asemenea sinceritate devastatoare şi nu de puţine ori participă la chetă. Uluiala e atât de mare încât reacţiile sunt dintre cele mai imprevizibile, unele fiind şi acelea de a scoate bani din buzunar. Iar cel care a dat bani poate spune că a plătit nu din milă, ci pentru momentul inedit la care a luat parte.
