Se întâmplă la doi paşi de Timişoara! Au canalizare în comună, dar folosesc haznaua din fundul curţii

dudestii noi

Cea mai mare parte a locuitorilor unei comune din apropierea Timişoarei nu sunt racordați la rețeaua de canalizare deși ea a fost realizată în urmă cu câțiva ani. Costurile ridicate i-au făcut pe oameni să refuze confortul de la oraș. Unii au fosă septică, alții hazna în fundul curții. Toți au parte însă de disconfort, iar autoritățile locale știu asta.

”Și Uniunea Europeană și-a dat seama că s-a făcut canalizare fără rețele secundare. La canalizare s-a făcut doar magistrala, nu și branșamentele, care costă mult pentru că presupun și subtraversare. Am întâmpinat reticență din partea oamenilor”, spune Nicu Oneț, administrator public în comuna Dudeștii Noi.

Trei sferturi dintre gospodari îndură frigul și mirosul din spatele casei

Doar circa 160 de gospodării sunt racordate la rețeaua de canalizare dintre cele 700 care ar fi avut posibilitatea, pentru că restul de până la 1.000 se află situate în cartiere noi. Din cauza costurilor ridicate, trei sferturi dintre familiile dudeștene îndură fie frigul de afară și mirosul care vine din spatele casei, fie se confruntă cu probleme în interiorul spațiului de locuit.

”Cea mai mare parte dintre locuitori au fosă septică și probleme iarna pentru că îngheață și refulează. Vara e mai rău din cauza mirosurilor. Dacă există canalizare, fosa septică e ilegală”, explică administratorul public.

Presiuni pentru branșamente

Autoritățile locale sunt presate de Apele Române pentru realizarea branșamentelor. ”Vrem să extindem canalizarea pentru a face și racordurile. În acest semns intenționăm să realizăm un proiect la nivel de comună pentru rețeaua secundară. Având în vedere că avem buldoexcavator, sperăm să diminuăm costurile. Sperăm să ajungem la jumătate din prețul actual. Noi nu am avut buget pentru astfel de lucruri, însă anul acesta vrem să le luăm în calcul. Dorim ca în patru-cinci ani să fie toată lumea branșată, pentru că avem stație de epurare funcțională”, a adăugat Nicu Oneț.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Se întâmplă la doi paşi de Timişoara! Au canalizare în comună, dar folosesc haznaua din fundul curţii

  1. Dar de Utvin si Sinmihaiu Roman ce ziceți? Exista canalizare care nu e funcțională de mai bine de un an! Aici oamenii s-au racordat dar pompele nu funcționează si canalizarea e plina! Dragi reporteri veniți si aici sa descoperiți cauzele aberante….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *