Schimbări în vârful justiției bănățene

palatul dicasterial

De câteva luni, la nivelul conducerii instanțelor și parchetelor din vestul țării se înregistrează mișcări importante.

În luna septembrie, CSM a hotărât revocarea magistraților Rustin Petru Ciasc și Mariana Gabriela Stuparu din funcțiile de președinte, respectiv, vicepreședinte a Tribunalului Caraș-Severin.

Decizia a survenit ca urmare a unui raport de control întocmit de inspectorii judiciari ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Cei doi judecători au contestat raportul și, în urma analizei în plen, CSM a decis să admită contestația vicepreședintei, respingând-o însă pe cea a fostului președinte al instanței cărășene. Drept urmare, judecătoarea Gabriela Stuparu a rămas în aceeași funcție, în timp ce fotoliul de președinte a fost numit, cu delegare, un nou judecător – Alin Narcis Chiseev.

Tot în toamna acestui an, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, Vasile Bâc, a înaintat CSM-ului o cerere de pensionare. Locul său, care va deveni vacant la sfârșitul anului, a fost scos la concurs. Patru femei procuror – Claudia Chivu (prim-procuror la parchetul local), Mioara Filip (procuror general adjunct la parchetul curții), Mihaela Pop și Daniela Marcu ( ambele de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș) s-au înscris în competiția pentru ocuparea acestei funcții de conducere, rezultatele finale urmând a fi anunțate la sfârșitul acestei săptămâni.

O altă schimbare majoră este pe cale să se producă la Judecătoria Timișoara. Președintele instanței, Mihai Bălan, aflat la al doilea mandat în această funcție, a fost validat în competiția pentru alegerea viitorilor membri ai CSM, ca reprezentant al judecătoriilor, alături de un alt coleg de la o instanță similară din țară. După numărul mare de voturi obținut până în momentul de față din partea colegilor magistrați, Mihai Bălan pare să aibă toate șansele câștigării unui scaun în consiliul CSM.

Rezultatele urmează să fie anunțate în decursul acestei luni. Funcția sa de conducere, rămasă vacantă la instanța din Timișoara, va fi probabil ocupată de actualul vicepreședinte, judecătoarea Angela Isai, care a participat la concursul organizat pentru ocuparea acestui post.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *