Abonează-te la Renaşterea bănăţeană!Ziar PDFZiar tipărit

Salariu de 2.500 lei pentru tinerii absolvenţi de facultate din Timişoara

Tinerii absolvenţi de facultate vor avea garantat un salariu brut de 2.500 lei, timp de trei ani. Programul „Primul salariu”, prevăzut în programul de guvernare, va fi gata până la sfârştiul lunii iunie, potrivit reprezentanţilor Ministerului Muncii.

Măsura are în vedere stimularea tinerilor absolvenţi deţinători ai unei licenţe de învăţământ universitar acreditat, prin subvenţionarea angajatorului cu 50 la sută din cheltuiala salarială. Acest program ar urma să încurajeze inserţia tinerilor pe piaţa muncii şi va avea ca beneficiari circa 40.000 de absolvenţi anual.

Impactul bugetar estimat este de 180 de milioane de euro pe an, iar durata programului va fi de patru ani. Este de aşteptat ca măsura să aibă un puternic impact şi în judeţul Timiş, mai ales că Timişoara este centru universitar.

„Este salutar planul de măsuri al guvernului, în special pentru judeţul Timiş, unde există un puternic centru universitar. Tinerii vor fi încurajaţi, astfel, să îşi caute locuri de muncă pe piaţa autohtonă şi este în interesul României să menţină în ţară tinerii cu pregătire universitară. Pentru aceasta, ei trebuie să fie sprijiniţi de către stat şi să li se ofere condiţii decente de trai şi muncă”, a declarat Călin Dobra, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare