Ritm alert de creştere economică în Timiş

job timisoara

Dacă aruncăm o privire în statistici, putem observa că economia judeţului Timiş îşi continuă ritmul alert de creştere. Cel mai recent buletin al Direcţiei Regionale de Statistică înregistrează, în septembrie, un spor de 18,5 la sută, comparativ cu luna precedentă, la indicatorul producţiei Faţă de aceeaşi lună din anul trecut, creşterea este de 11,5 la sută, iar pe primele nouă luni, de 7,9 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Şi indicele valoric al cifrei de afaceri a crescut cu 11,7 la sută, în luna septembrie faţă de august. În materie de preţuri ale bunurilor şi serviciilor de consum s-a înregistrat, la nivel naţional, o scădere de 0,1 la sută, în septembrie faţă de august.

Pe grupe de mărfuri şi servicii, preţurile de consum au scăzut cu 0,6 la sută la mărfuri alimentare şi cu 0,01 la sută la servicii, dar au crescut cu 0,2 la sută la mărfurile nealimentare. Rata inflaţiei, determinată pe baza preţurilor de consum ale populaţiei, a fost în septembrie: – 0,1 la sută faţă de august, -1,3 la sută faţă de decembrie 2015 şi de – 0,6 la sută faţă de septembrie 2015.

În luna iulie, exportul judeţului a fost de 489,489 milioane de euro, iar importul, de 417,84 milioane euro, rezultând un sold pozitiv de 71,649 milioane de euro.

În materie de turism, în septembrie, comparativ cu perioada corespunză toare din anul precedent, sosirile în structurile de primire au crescut cu 0,2 la sută, iar numărul înnoptărilor au crescut cu unu la sută. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost în septembrie de 41,2 la sută, faţă de 35,8 la sută, cât era înregistrat .n luna august şi de 37,7 la sută, în luna septembrie 2015. Efectivul salariaţilor a fost de 238.269 de persoane la sfârşitul lunii septembrie, cu 443 mai mare decât în august.

Câştigul salarial mediu brut la nivel de judeţ a fost de 3.020 de lei/ persoană, iar cel net, de 2.191 lei/ persoană, în creştere faţă de luna precedentă cu 1,3 la sută. Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii septembrie a fost de 4.083 persoane, în scădere faţă de august cu 357.

Comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent, numărul şomerilor se dovedeşte mai mic cu 849 persoane (17,2 la sută). Din numărul total al şomerilor înregistraţi, femeile reprezintă 51 la sută.

Rata şomajului la sfârşitul lunii septembrie pe total a fost de 1,2 la sută, iar la femei, de 1,3 la sută. În luna septembrie, în judeţul Timiş sa înregistrat un număr de 623 născuţi vii, mai puţini cu 94 faţă de luna anterioară şi mai mulţi cu 32 faţă de luna similară a anului trecut.

Sporul natural al populaţiei judeţului Timiş a fost pozitiv (77 persoane). În trimestrul II al anului 2016 au fost finalizate un număr de 1.045 de locuinţe, cu 364 mai multe faţă de trimestrul corespunzător din anul 2015 şi cu 202 mai multe decât în trimestrul anterior din acest an.

Cele mai multe locuinţe au fost terminate în mediul rural (75,4 la sută). În privinţa autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, în septembrie s-au eliberat 223, în scădere faţă de luna august 2016 cu 21 de autorizaţii, fiind cu 40 mai puţine decât în luna septembrie din anul anterior. Utilităţile publice din judeţul Timiş au sporit, în trimestrul III, cu 33,53 km în cazul reţelelor de alimentare cu apă, cu 44,49 kilometri cele de canalizare, cu 12,45 kilometri cele de gaze, iar la reţeaua de drumuri judeţene s-au adăugat 24,52 kilometri.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *